Lacrimi și durere la Hîncești. Mama și bebelușul acesteia de 7 luni, uciși de șoferul BMW-ului, care a urcat beat criță la volan, în tragicul accident de la Ghidighici, au fost pretrecuți pe ultimul drum. Potrivit presei locale, înmormântarea a avut loc, ieri, notează Unimedia.
„Tragedie fără margini. Condoleanțe familiei Nacu! Alina și Artiom! Hînceștenii noștri au decedat în urma unui cumplit accident, unde un șofer în stare de ebrietate le-a luat viața în accidentul de la Ghidighici! Ieri a avut loc înmormântarea”, se arată în postarea publicată de presa locală.
Șoferul BMW-ului, care fiind beat criță la volan, a ucis un bebeluș de 7 luni și pe mama acesteia în accidentul de la Ghidighici, a fost plasat în arest la domiciliu. Informația a fost confirmată de către Violina Moraru, consultant al Procurorului, responsabil de comunicare cu mass-media.












