Distrugerea barajului Nova Kakhovka din Ucraina reprezintă un punct de cotitură în războiul pornit de Rusia încă în 2014, prin anexarea Crimeii și crearea așa-numitele republici separatiste în Donbas, dar care a fost amplificat pe data de 24 februarie 2022, când Putin a ordonat armatei sale să înainteze spre Kiev. Planul Kremlinului era ca să cucerească capitala Ucrainei în trei zile, dar la data publicării acestei emisiuni erau deja trecute 471 de zile de război. Suferind pe front eșec după eșec, Vladimir Putin și Dmitrii Medvedev, au început un adevărat șantaj nuclear, amintind întregii lumii că Rusia deține bombe atomice.
În paralel, propaganda rusă promovează falsa idee că o putere nucleară nu poate pierde un război, trecând cu vederea eșecul militar al Moscovei din Afganistan și chiar Cecenia. Din păcate, mulți moldoveni sunt victime ale propagandei ruse și văd adesea mesaje de genul că Ucraina ar trebui să-i cedeze lui Putin teritoriile ocupate pentru ca să fie evitat un dezastru nuclear. Adevărul fiind că dacă lui Putin i s-ar permite acest lucru, Europa ar repeta greșeala dinaintea celui de-al doilea război mondial, când, în speranța unei păci, lui Hitler i s-a permis să anexeze rând pe rând Austria, apoi teritorii din Cehia și Slovacia.
Greșeala Europei a fost că n-a luat o atitudine la fel de dură în raport cu Rusia încă în 1992, când Moscova a generat războiul de pe Nistru, dar despre asta probabil altă dată. Acum, vreau să combatem mitul precum că o putere nucleară nu poate pierde un război, trecând în revistă conflictele armate soldate cu eșecurile diferitor țări posesoare de arme atomice.
În perioada 1955/1975 a avut loc Războiul din Vietnam, dintre nordul comunist, susținut de China și URSS și sudul sprijinit de SUA. Inițial, americanii nu s-au implicat direct cu trupe , rezumându-se la incursiuni aeriene și alte metode de susținere a sudului. În 1965, Washingtonul a trimis în Vietnam primele trupe terestre, iar întreaga intervenție, ce a durat până în 1973, s-a soldat cu o mare catastrofă militară pentru americani. Însă pierderea războiului din Vietnam nu a dus nici la prăbușirea SUA și nici la un războiul nuclear, imaginea Washingtonului fiind afectată doar pe termen scurt.
În perioada 1979/1989 a avut loc Războiul din Afganistan, când URSS a trimis trupe militare oficial pentru susținerea regimului lui Hafizullah Amin. Acesta a fost însă rapid lichidat de către trupele speciale sovietice, iar în locul său fiind pus Babrak Karmal, o marionetă a Moscovei. În jur de 12.500 de locuitori ai Moldovei Sovietice au slujit în armata URSS, pe timpul războiului, din care 301 au murit în timpul misiunilor. Ultimele trupe sovietice au fost retrase din Afganistan între 15 mai 1988 și 15 februarie 1989, războiul fiind un mare eșec militar al URSS. Cu toate acestea, conducătorii de atunci de la Kremlin n-au luat în calcul utilizarea armei nucleare contra rebelilor islamiști mujahedini.
Rămânând la Rusia, Moscova nu a amenințat cu armele nucleare nici fostele republici sovietice care în anii 90, rând pe rând, s-au desprins de URSS, destrămarea imperiului având loc în linii generale pe cale pașnică. Între 1994/1996, a avut loc Primul Război Cecen. Conflictul militar a fost deosebit de sângeros și s-a încheiat practic cu înfrângerea armatei ruse. Acordurile de la Hasaviurt, semnate la 31 august 1996, stabileau că statutul Ceceniei urma să fie decis până la sfârșitul anului 2001, dar acordau Republicii Cecene Ichkeria independență de-facto până în acel moment. Au urmat și alte războaie cu mica republică din Caucaz în care armata rusă și-a demonstrat pe de o parte slăbiciunea, dar pe de altă parte, barbaria. Cu toate astea, Moscova n-a folosit arma nucleară împotriva cecenilor.
Afganistan mai este numit adesea și cimitirul imperiilor. În 2001 a început deja intervenția americană, ce a durat până în 2021 și s-a soldat, după cum am văzut cu toții cu o retragere haotică a trupelor americane, lăsând în urma lor foarte multă tehnică militară. În toată această perioadă, ca și în cazul sovieticilor, trupele americane s-au confruntat cu un război de gherilă dus deja de talibanii care au și preluat puterea. Nici în acest caz nu s-a pus problema folosirii bombei nucleare.
Marea Britanie deține arma nucleară începând cu anul 1952. În anii ce au urmat Londra a pierdut multe din coloniile sale africane: Sudan în 1956, Nigeria în 1960, Sierra Leone și Tanzania în 1961, Kenya în 1963 și tot așa mai departe. Chiar dacă decolonizarea s-a produs în mare parte pe cale pașnică, au existat și conflicte militare, printre cel mai sângeros fiind cel din Rhodesia, care și-a obținut independența față de Imperiul Britanic în 1965.
Franța a devenit o putere nucleară în 1960 și precum în cazul Marii Britanii, după cel de-Al Doilea Război Mondial s-a confruntat cu pierderea imperiului colonial. Un adevărat război Franța l-a purtat cu fosta sa colonie Algeria în perioada 1954/1962, soldându-se cu obținerea independenței acestei țări din nordul Africii.
Conflicte militare directe au avut loc chiar și între puterile nucleare. Amintesc aici conflictul de frontieră chino-sovietic din 1969 din apropierea Insulei Damanski, cedată până la urmă Chinei după prăbușirea URSS. Puteri nucleare sunt și India cu Pakistan. Aceste țări în continuare nu au ajuns la un consens în privința împărțirii regiunii Cașmir, existând de-a lungul anilor mai multe ciocniri militare între indieni și pakistanezi. India şi China împart o graniţă de 3.500 km disputată încă din anii 1950. Cele două părţi au intrat în război din acest motiv în 1962. În 2020 cel puţin 24 de soldaţi au fost ucişi în ciocnirile dintre chinezi și indieni, dar până la urmă conflictul s-a aplanat pe cale diplomatică. În nici unul din aceste exemple nu s-a pus problema folosirii bombei atomice și nicio țară n-a șantajat omenirea cu distrugătoarea armă din dotare.
Trebuie de mai înțeles un lucru. Dacă să presupunem că nebunia lui Putin va ajunge până la apăsarea butonului roșu, asta nu înseamnă neapărat că va fi și lansată până la urmă o rachetă nucleară. În 1983, Stanislav Petrov, era ofițerul responsabil al centrului de monitorizare nucleară de la Oko, sistemul centrului raportând că o rachetă nucleară a fost lansată din Statele Unite Ale Americii. Petrov a considerat avertizarea ca fiind una falsă. Dacă Petrov ar fi raportat rachetele Americane, superiorii săi ar putea fi lansat un contraatac împotriva Statelor Unite, provocând un răspuns nuclear din partea SUA. Cel mai aproape de o catastrofă nucleară omenirea a fost în 1962, în timpul Crizei rachetelor cubaneze, dar și atunci Washingtonul și Moscova au reușit să depășească momentul prin retragerea rachetelor sovietice din Cuba și respectiv prin retragerea rachetelor americane din Turcia.
Puterile nucleare deci pot pierde și v-ați convins că au pierdut multe conflicte militare. Omenirea nu poate fi ostatica unui grup exclusivist nuclear. Faptul că cineva deține armate mai multe și mai puternice decât altcineva nu-i oferă niciun drept în plus. Istoria va demonstra că războiul pornit contra Ucrainei a fost o mare greșeală a Rusiei, iar la un moment dat, probabil, regimul lui Putin va fi condamnat de ruși, exact așa cum în 1956 Moscova a denunțat crimele regimului Stalinist. E greu de estimat până unde va ajunge nebunia lui Putin în războiul din Ucraina, dar e foarte puțin probabil că acesta va folosi arma nucleară, or, asta va duce și la pierderea ultimilor săi susținători, care profită de fapt acum de resursele rusești cumpărate pe bani mărunți. În plus, Putin cunoaște că nu doar Rusia are arme nucleare, iar SUA cunoaște chiar și unde-i sunt buncărele în care se ascunde. În plus, există marea probabilitate ca armele nucleare rusești să fie într-o stare la fel de deplorabilă precum ne-am convins că e restul armatei rusești. Nimeni nu-și dorește un război nuclear, pentru că un astfel de război ar putea fi ultimul din istorie.
Pe canalul de Telegram veți găsi ușor și rapid cele mai importante subiecte politice. Iar pentru a vedea emisiunile Radar Politic, abonați-vă la canalul de pe YouTube și Facebook.
AUTOR: Ion Harghel