Foștii deputați ai Partidului Socialiștilor, Irina Lozovan și Alexandru Nesterovschi, care au părăsit recent formațiunea și au aderat la Mișcarea pentru Popor, au anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că creează un nou partid politic de stânga, notează Unimedia.
„Avem sarcina de a aduna oameni care sunt gata să lucreze împotriva PAS, care este cel mai mare pericol pentru țara noastră și să ne reprezinte principiile”, a declarat Nesterovschi.
„Noi am luat o decizie foarte grea, să fim deputați independenți. Acum noi avem o idee de a crea o nouă formațiune politică, care va uni forțele de opoziție, împotriva autorităților. Este un partid de stânga. Invităm să se alăture toți cei care nu sunt de acord cu situația din țară. PAS ia decizii neconstituționale, care apropie Moldova de prăpastie. Trebuie să ajungem la alegeri parlamentare anticipate și prezidențiale. Doar asta ne va da o șansă de salvare și aceasta trebuie făcută împreună”, a comunicat Lozovan.
„Avem sarcina de a aduna oameni care sunt gata să lucreze împotriva PAS, care este cel mai mare pericol pentru țara noastră, și să ne reprezinte principiile trebuie să luptăm alături de oameni. Juridic nu avem încă o denumire, lucrăm la acest lucru. Nu am decis dacă vom opta pentru o denumire nouă. La moment este doar o idee, însă săptămâna viitoare vom anunța mai multe detalii la acest subiect”, a declarat Nesterovschi.
Deputata Irina Lozovan a anunțat că părăsește Partidul Socialiștilor. Aceasta a menționat că va activa în calitate de deputat independent. Totodată, Lozovan a declarat că se va alătura „Mișcării pentru Popor”.
Socialistul Alexandru Nesterovschi a anunțat că pleacă din echipa PSRM și se alătură „Mișcării pentru Popor”. Totodată, acesta a declarat că va fi deputat independent în Parlament. Anunțul a fost făcut de către Nesterovschi pe pagina sa de Facebook.








