Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Camerei Deputaților din România, a adoptat marți, 28 martie, un raport favorabil cu privire la o propunere legislativă a PNL care prevede că permisul de conducere este suspendat dacă amenzile de circulație nu sunt plătite în termen de 60 de zile.
Deși propunerea legislativă a fost respinsă de Senat, iar Guvern nu susține modificarea, proiectul urmează să ajungă la vot final în Camera Deputaților cu propunere de adoptare.
Textul propunerii legislative pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţa a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice:
„Art. 103 se modifică și se completează după cum urmează:
(1) Suspendarea exercității dreptului de a conduce autovehicule și tractoare agricole sau forestiere se dispune:
(f) până în momentul achitării amenzii, dacă aceasta nu a fost achitată în termen de 60 de zile de la sancționarea contravenientului.”
Propunerea legislativă este semnată de 21 de parlamentari PNL. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul, însă Guvernul a avertizat că ar putea exista unele motive de neconstituționalitate, precum și dificultăți în aplicarea prevederii legale.
Proiectul de lege, care vine să modifice Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice cu modificările şi completările ulterioare (Codul Rutier), arată că România are un nivel scăzut de achitare a amenzilor rutiere.
„Principala problemă este aceea că unitățile administrativ teritoriale nu au instrumente pentru a încasa amenzile și a le transforma, deci, în venit la bugetul local. Încasarea acestora este posibilă doar după perioade lungi de timp sau niciodată, ceea ce înseamnă o diminuare a bugetului local.
De asemenea, nerealizarea acestui indicator – încasarea amenzilor – implică și o diminuare a cotelor ce sunt repartizate pentru echilibrarea bugetelor locale, fără ca unitățile administrativ teritoriale să aibă vreo vină. Prin urmare, în mod automat, se înregistrează o diminuare a bugetului total local respectiv”, susțin inițiatorii proiectului de lege.
Măsura suspendării permisului de conducere poate reprezenta şi „o formă de disciplinare a șoferilor, absolut necesară pentru o țară precum România, care înregistrează cel mai mare număr de morți în accidente rutiere, raportat la populație, la nivelul Uniunii Europene: 85 de morți la un milion de locuitori”.
Concret, prin această modificare legislativă, şoferii români care primesc amenzi vor fi obligaţi să îşi achite amenzile în decurs de 60 de zile, altfel vor rămâne fără permisul de conducere până ce vor face dovada achitării amenzilor.

