În acest an, pe data de 2 martie, se împlinesc deja 31 de ani de la izbucnirea războiului de pe Nistru. Chiar și astăzi, despre acest eveniment tragic se vorbește cu jumătăți de cuvânt și puțini politicieni recunosc că a fost un război moldo-rus, o confirmare în acest sens fiind Acordul semnat ulterior de fostul președinte al Federației Ruse, Boris Elţin și Mircea Snegur, președintele Republicii Moldova, privind încetarea focului pe Nistru.
Conform Acordului semnat pe data de 21 iulie 1992, dar și ca urmare a Summit-ului de la Istanbul din 1999, Moscova s-a angajat ca să se retragă definitiv de pe teritoriul Republicii Moldova. În articolul 4, alineatul 2 al Acordului din 1992, se spune că “Problemele privind statutul armatei a 14-a, procedura şi termenele retragerii ei pe etape vor fi soluţionate în cadrul tratativelor dintre Federaţia Rusă şi Republica Moldova.”
Negocierile Acordului cu privire la statutul juridic, modul și termenele de retragere a formațiunilor și armamentelor militare ale Federației Ruse s-au încheiat peste 2 ani, la 21 octombrie 1994, la Moscova. În următorii trei ani, Rusia trebuia să se retragă definitiv din Moldova. Pentru că n-a făcut-o, în 1999, la Istanbul, în cadrul unui Summit, s-a adoptat o Declarație ce prevedea că statele părți CFE „Salută angajamentul Federației Ruse de a finaliza retragerea forțelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova până la sfârșitul anului 2002, adică până la 1 ianuarie 2003.”.
În perioada 2001-2004, Misiunea OSCE a asistat și monitorizat distrugerea și scoaterea din Moldova, de către Federația Rusă, a 456 de echipamente militare, fiind distruse 300 de tancuri, tunuri și alte vehicule blindate grele. Din totalul de 42 de mii de tone de muniții stocate inițial în Transnistria, Rusia a retras în acei ani 22 mii de tone. Apoi ca urmare a refuzului lui Voronin de a accepta Planul Kozak, ce prevedea federalizarea Republicii Moldova, procesul de retragere a munițiilor de la Cobasna a încetat. În 2006 deja, ministrul Apărării de atunci al Federaţiei Ruse, Serghei Ivanov, declara că tot armamentul greu a fost deja evacuat, la Cobasna rămânând doar muniții, iar trupele rusești vor rămâne în stânga Nistrului atâta timp cât nu va fi rezolvat conflictul transnistrean.
Depozitul de la Cobasna – noua temă de propagandă rusească
Astăzi, în contextul războiului din Ucraina, propaganda rusă folosește depozitul de la Cobasna pe post de sperietoare, precum că iată Ucraina planifică să-l preia, ca să-și însușească munițiile de acolo. Acest narativ a fost preluat și de politicienii pro-ruși de la Chișinău, iar o parte din moldoveni, chiar au crezut pe data de 24 februarie curent, că Ucraina va ataca Transnistria. N-au crezut în acest fake news însă președintele Republicii Belarus, Alexandr Lukașenko și nici chiar autoproclamatul președinte de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, care a îndemnat populația la calm.
Chiar și așa, ar trebui să ne îngrijoreze depozitul de la Cobasna? Răspunsul este, da. Și nu pentru că ar avea ucrainenii intenția de a-l captura, dar pentru că acolo există încă circa 20 de mii de tone de muniții, majoritatea din ele fiind cu termen de păstrare expirat. Într-un interviu recent, fostul reprezentant special al președintelui Rusiei pentru Transnistria, Dmitri Rogozin, a recunoscut că la Cobasna sunt păstrate doar muniții învechite.
Probabil că nici Rogozin și nici un alt oficial rus nu cunoaște exact ce se mai păstrează la Cobasna și câte din acele muniții mai pot fi eventual folosite într-un conflict militar. Și asta pentru că deja în 2004, fostul Premier al Republicii Moldova, Vasile Tarlev, declara că multe arme din regiunea transnistreană au ajuns în Cecenia.
Ulterior, presa locală și internațională a scris despre contrabanda și transportul de arme spre Libia și Irak. Deci, în toți acești ani, cred că tot ce s-a putut vinde din acel depozit, în mare parte, s-a vândut. Războiul din Ucraina ne-a convins cât de mare este corupția din Armata Rusă, iar comandații ruși ce au avut misiunea de a păzi în tot acest timp depozitul de la Cobasna, cu siguranță nu sunt o excepție.
Despre acest depozit militar, care într-adevăr, este cel mai mare din Europa de Est, cunoaștem totuși doar din ceea ce au publicat în special rușii. Dorin Scobioală este probabil singurul jurnalist moldovean care a filmat vreodată la depozitele de muniții de la Cobasna. Ce a văzut acolo și cine i-a fost ghid ne va spune chiar el.
Depozitul de la Cobasna nu reprezintă deci o miză militară pentru armata ucraineană, lucru confirmat și de fostul premier Ion Sturza. Acesta a scris pe Facebook că din ceea ce a mai rămas la depozitul de la Cobasna, teoretic ar mai fi putut fi utilizate doar vreo 10%, în special, obuze de tipul D-30. Și asta cu condiția verificării și modernizării pe loc. Lucru care necesită mult timp și este foarte scump.
Nu ar trebui să ne sperie nici ipotezele precum că o eventuală explozie a depozitului dat ar fi de o putere de 10 kilotone. Și asta pentru că ar trebui organizată o deflagrație concomitentă a tot ceea ce este acolo, lucru foarte puțin probabil, or depozitul se întinde pe circa 150 ha, asta ar însemna peste 100 terenuri de fotbal.
Așa sau altfel, depozitul de la Cobasna rămâne pentru noi un risc. Autoritățile de la Chișinău ar trebui să comunice activ comunității internaționale despre acest risc și să ceară insistent Federației Ruse ca să continue procesul de retragere din stânga Nistrului, așa cum și-a asumat în repetate rânduri. Din punct de vedere politic, Federația Rusă chiar ar avea de câștigat de pe urma unei retrageri complete din țara noastră, dar la această temă voi reveni ulterior.
Ceea ce trebuie acum de înțeles este că Moscova duce împotriva noastră un război hibrid, iar panica semănată în societate privind un eventual atac armat asupra Transnistriei doar confirmă acest lucru. Totul este însă simplu. Dacă Rusia se retrage din stânga Nistrului, iar hotarul cu Ucraina va fi controlat în totalitate de Chișinău, Kievul nu ar mai avea motive ca să-și țină în zonă o parte din contingentul militar, atât de necesar lor în estul țării. Moscova și-ar mai spăla astfel din imaginea de stat agresor, iar cei de la Tiraspol vor deveni peste noapte legali și conducători recunoscuți ai Unității Teritoriale Autonome Transnistria în componența Republicii Moldova.
Soldații ruși din stânga Nistrului sunt și vor fi mereu un motiv de îngrijorare pentru Chișinău și Kiev, precum și un impediment de a dezvolta relații normale cu Moscova. Nu poți crede în intențiile nobile ale unui stat, atât timp cât acel stat îți ocupă o bucată de țară. Aparent, toți vor și cer pace. Însă sincer, pacea o vor doar cei care-i cer lui Putin să se retragă din teritoriile ocupate, inclusiv din Transnistria.
Autor: Ion Harghel
Pe canalul de Telegram veți găsi ușor și rapid cele mai importante subiecte politice. Iar pentru a vedea emisiunile Radar Politic, abonați-vă la canalul de pe YouTube și Facebook.