Există multe motive pentru care cuplurile se decid să divorțeze. Cercetătorii au avut curiozitatea de a afla ce anume ne creşte riscul de divorţ şi spun că anumite meserii ne predispun la o despărţire mai devreme sau mai târziu.
Studiile au arătat că persoanele cu locuri de muncă stabile și mai bine plătite au un risc mai mic de a ajunge la divorț decât cei care nu câștigă atât de mulți bani. Mai puțin de o treime dintre persoanele căsătorite din clasele mijlocii și superioare au preferat să pună capăt căsniciei. Mai mult de o treime dintre cei din clasa muncitoare au cerut divorțul.
Cuplurile căsătorite care nu întâmpină dificultăți financiare prea mari au șanse mai mari de a rămâne împreună. Dacă partenerii au joburi bine plătite, își pot folosi veniturile în moduri care îi avantajează pe ambii.
Avocaţii, arhitecţii, farmaciştii au o stabilitate mai mare la locul de muncă şi vor avea mai mulţi bani pentru a-şi asigura cele necesare într-o familie, pentru a-şi plăti facturile, pentru vacanţe, adică tot ce presupune o viaţă împlinită.
Joburile cu salarii relativ mici și program neregulat de lucru, cum ar fi barman, pot provoca o presiune financiară asupra căsătoriei. Cei cu joburi care necesită deplasări, precum însoțitorii de zbor, se pot confrunta cu stres conjugal, deoarece sunt forțați să petreacă mai mult timp departe de familie, de partener. Şi acei care au ocupații solicitante fizic pot avea probleme în cuplu din cauza programului de lucru prelungit sau a salariilor mici.
1. Barman (rata de divorț: 30,1%)
2. Telemarketer (rata de divorț: 27,5%)
3. Dansator sau coregraf (rata de divorț: 27,2%)
4. Lucrător din serviciile de jocuri de noroc (rata de divorț: 26,6%)
5. Masoterapeut (rata de divorț: 26,3%)
6. Însoțitor de zbor (rata de divorţ: 25,6%)
7. Îngrijitor personal(rata de divorț: 24,7%)
8. Operator telefonic (rata de divorț: 24%)
9. Îngrijitor la domiciliu (rata de divorț: 23,8%)
10. Secretar executiv sau asistent administrativ (rata de divorț: 23,1%)
Profesiile celor cu căsătorii durabile
Preoţii, inginerii chimişti, medicii chirurgi, stomatologii, managerii, profesorii, militarii au rate mai mici de divorţ, sub 8% mai precis. O arată aceleaşi date statistice colectate între 2001 şi 2017 de IPUMS USA.

