Sute de persoane și companii pretins afiliate lui Șor și Plahotniuc au fost sancționate și nu vor mai putea face tranzacții financiare cu ușurință, informează TV8.
Lista a fost emisă de autorități, iar persoanele juridice și fizice nu vor putea realiza liber diferite tipuri de tranzacții – de la cele bancare, vânzare de acțiuni în firme, cesiuni de drepturi și până la înstrăinarea bunurilor imobile sau mobile.
Interdicțiile au fost aplicate la solicitarea Comisiei Situații Excepționale, care a emis o dispoziție în acest sens în luna octombrie.
Printre figuranții din listă sunt actuali deputați, oameni de afaceri, jurnaliști și chiar persoane decedate. Este vorba despre Vladimir Novosadiuc care a decedat în aprilie 2021. În utlimii ani el a condus agenția Sputnik Moldova, împreună cu soția sa Margarita Țvik, stinsă din viață cu un an mai devreme.

