Site icon sinteza.org

VIDEO// Epopeea conturilor sparte ale oficialilor: Unul din cei vizați în mesaje CONFIRMĂ veridicitatea acestora. Litvinenco infirmă categoric

Deși Ministrul Justiției neagă că mesajele apărute în public din agenda sa telefonică de pe Telegram ar fi veridice, unul dintre intelocutorii acestuia le confirmă totuși.

Fadei Nagacevschi, fostul ministru al Justiției, care la fel apare în unele mesaje private făcute recent publice de persoane necunoscute pe un site necunoscut, a confirmat că într-adevăr în perioada menționată au avut loc discuții cu Sergiu Litvinenco

”Regret că discuțiile private dintre mine și domnul ministru, Sergiu Litvinenco au fost interceptate în mod ilegal și făcute publice. Consider că în spatele acestor interceptări stau grupuri criminale ce au acces la măsurile operative de investigație. Din câte cunosc asemenea utilaj pentru interceptarea discuțiilor de pe rețeaua telegram îl deține doar MAI. Solicit organelor abilitate să informeze, dacă interceptarea discuțiilor mele private a fost realizată conform legii”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

Fiind întrebat pe cine să credem dat fiind faptul că Litvinenco declară că e vorba de mesaje fake, Fadei Nagacescvhi își asumă mesajele și nu înțelege de ce actualul ministru al justiției neagă veridicitatea conversației.

”Straniu, de ce ar nega oare? Probabil are motive, reieșind din conținutul unor discuții extrem de sensibile cu unii actori. Nu știu. Eu confirm discuția în integritatea sa”, a răspuns acesta printr-un comentariu.

Conform unor scurgeri publice din agenda telefonică a ministrului justiției, mai multe mesaje de pe canalului acestuia de Telegram au apărut în public. În multe dintre conversații acesta și împreună cu alți colegi de la CSP discută despre cum să voteze, ba mai mult, acesta ar fi coordonat plasarea în arest a Procurorului General, Alexandr Stoianoglo.

Detalii puteți vedea AICI.

Amintim că în cadrul ședinței guvernului, Sergiu Litvinenco a menționat că toate informațiile publicate sunt false.

„Am văzut și eu aceste mesaje false. Era cumva previzibilă acțiunea lor, pentru că ajungem într-un final, iar acest final nu este deloc plăcut pentru acele grupări criminale cu care luptăm noi de mai multă vreme. Ei s-au unit și fac tot posibilul și încearcă să submineze procesele care s-au pornit împotriva lor”, a spus acesta.

https://73696e74657a61.ultracdn.net/wp-content/uploads/2022/11/sergiu-litvinenco-1.mp4
Exit mobile version