Site icon sinteza.org

FOTO// Încă o persoană CONFIRMĂ veridicitatea mesajelor scurse în spațiul public, ale ministrului Litvinenco

Un alt interlocutor care a purtat discuții cu Sergiu Litvinenco, a confirmat că dialogul într-adevăr a avut loc. Este vorba despre Andrei Iavorschi, fostul director al Inspectoratului Național de Probațiune.

Pe pagina sa de Facebook, acesta a publicat două screenshoturi cu discuția dintre cei doi, însoțită de un comentariu.

”Nu știu la ce falsuri se referă ministrul justiției, dar din conversația ce o am avut-o e veridică 100 la 100 Undeva fie suntem duși în eroare fie cumva se manipulează cu opinia publicăEu unu confirm că mesajele și comunicarea cu ministrul justiției e veridică”, a scris Iavorschi.

Amintim că și Fadei Nagacevschi, fostul ministru al Justiției, care la fel apare în unele mesaje private făcute recent publice de persoane necunoscute pe un site necunoscut, a confirmat că într-adevăr în perioada menționată au avut loc discuții cu Sergiu Litvinenco

”Regret că discuțiile private dintre mine și domnul ministru, Sergiu Litvinenco au fost interceptate în mod ilegal și făcute publice. Consider că în spatele acestor interceptări stau grupuri criminale ce au acces la măsurile operative de investigație. Din câte cunosc asemenea utilaj pentru interceptarea discuțiilor de pe rețeaua telegram îl deține doar MAI. Solicit organelor abilitate să informeze, dacă interceptarea discuțiilor mele private a fost realizată conform legii”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

Fiind întrebat pe cine să credem dat fiind faptul că Litvinenco declară că e vorba de mesaje fake, Fadei Nagacescvhi își asumă mesajele și nu înțelege de ce actualul ministru al justiției neagă veridicitatea conversației.

”Straniu, de ce ar nega oare? Probabil are motive, reieșind din conținutul unor discuții extrem de sensibile cu unii actori. Nu știu. Eu confirm discuția în integritatea sa”, a răspuns acesta printr-un comentariu.

Sergiu Litvinenco neagă autenticitatea mesajelor, învinuind hoții și corupții că ar fi decurs la fake-uri.

Exit mobile version