Iranul avertizează împotriva unor abordări provocatoare din partea europenilor pentru o anchetă a ONU cu privire la dronele iraniene furnizate Rusiei

taiwanul a tras rachete de semnalizare pentru a alunga drone chineze vom reactiona daca vor intra EXTERN

Iranul a avertizat sâmbătă împotriva oricărei abordări provocatoare după un apel al ţărilor europene pentru o anchetă a ONU cu privire la dronele iraniene furnizate Rus

Ministerul iranian de externe a negat din nou, într-un comunicat de presă, că Teheranul ar fi furnizat arme Moscovei, acuzând în acelaşi timp Occidentul că încearcă să pună presiune asupra Iranului.

Franţa, Regatul Unit şi Germania au cerut vineri, într-o scrisoare adresată ONU, o anchetă imparţială asupra dronelor iraniene livrate Rusiei „prin încălcarea rezoluţiei 2231 a Consiliului de Securitate”. Această rezoluţie a fost adoptată în 2015 pentru a încadra acordul nuclear civil iranian şi prevedea la momentul respectiv ridicarea treptată a sancţiunilor economice împotriva Iranului.

Uniunea Europeană şi Regatul Unit au anunţat joi noi sancţiuni împotriva Iranului

Acestea vizează trei generali şi o companie de armament,”responsabili pentru furnizarea de drone kamikaze Rusiei” pentru a fi folosite în Ucraina.

„Iranul consideră că abordările provocatoare ale UE şi Regatului Unit fac parte dintr-un scenariu politic ţintit”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului de externe, Nasser Kanani, citat într-un comunicat.

Acesta a „condamnat ferm” măsurile „distructive” ale UE şi ale Marii Britanii, adăugând că Iranul „îşi rezervă dreptul de a răspunde oricărei acţiuni iresponsabile şi nu va ezita să îşi apere interesele”, conform Agerpres.

sinteza.org

Lasă un răspuns