Războiul energetic dus de Rusia împotriva Europei și a Republicii Moldova inclusiv, este în toi. Ca orice război și în acest caz sunt victime, iar la orizont apare prima figură politică importantă de la Chișinău care ar putea face închisoare pentru ceea ce a negociat și semnat cu rușii în 2021.
Cel puțin Comitetul pentru Unitate și Bunăstare, condus de Igor Munteanu asta a cerut în mod expres. Se știe că Andrei Spînu a fost cel care a negociat și a semnat cu rușii de la Gazprom acel protocol privind prelungirea contractului din 2006. Problema ar fi că în acest protocol au fost introduse clauze noi, care sunt în defavoarea Republicii Moldova. Expertul IDIS Viitorul, Veaceslav Ionița, membru al CUB, declarând că prin acest protocol semnat de Spînu, Rusia și-a rezolvat o problemă veche privind livrarea gazului către partea stângă a Nistrului. Conform acestuia, doar într-un singur an subiecții transnistreni au acumulat datorii de neplată de circa 1,14 miliarde de dolari, bani ce sunt puși pe spatele nostru, cei din dreapta Nistrului. Galina Bostan, director al Centrului de Analize și prevenire a Corupției, a vorbit chiar despre un act de trădare de țară.
Vor depune sau deja au depus un denunț la Procuratură și cei din Platforma DA. Aceștia solicită pornirea unui dosar penal pe cel puțin neglijența în serviciu a unor demnitari de stat, însoțită posibil cu coruperea acestora. Dinu Plîngău a declarat că prin decizia Comisiei Situații Excepționale privind procurarea gazelor pentru rezerve de stat s-a adus bugetului public național un prejudiciul de sute de milioane lei. Mai mult ca atât, cei din PPDA au cerut și demisia lui Andrei Spînu. Ion Chicu, președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, a explicat că punctul 8 din protocolul negociat și semnat de Andrei Spînu, direct pune pe umerii Guvernului ceea ce nu poate achita Moldovagaz și de atunci noi tot plătim din buget bani pentru aceasta. Și Chicu la fel a declarat că este motiv clar de cauză penală.
Respectiv, Andrei Spînu ar putea repeta soarta fostului premier ucrainean, Iulia Timosenko, care în 2009 a fost condamnată la 7 ani de închisoare, pe motiv că a semnat un contract de achiziție a gazelor naturale, cu Gazprom, care a adus pagube considerabile statului ucrainean. Dacă va fi sau nu așa, vom vedea. Probabil depinde și de cât de reformată va ajunge să fie justiția din țara noastră. Or, la moment, constat cu regret că nu e. Dar asta-i o altă temă deja. Revenind la Spînu, acesta a scris pe Facebook, cu mândrie, că iată moldovenii sunt bravo și în luna septembrie au consumat cu 30% mai puțin gaz comparativ cu perioada similară a anului trecut. Ceea ce nu a scris Spînu, sau poate nu și-a dat seama, este că asta se datorează în primul rând creșterii enorme a prețului achitat de moldoveni pentru gaz, iar economii oamenii fac din simplu motiv că nu prea au bani. Atitudinea asta a lui mi-a amintit de o fază cu implicarea lui Medvedev.
În același timp nu pot să nu remarc șantajul celor de la Gazprom. Rușii vor să le fie achitate niște plăți până pe data de 20 octombrie, iar dacă nu se fac, zic că ne taie gazul. Partea proastă este că acele prevederi, precum plata în avans, se regăsesc din păcate în protocolul semnat de Spînu. Poate că și asta are în vedere doamna Galina Bostan când vorbește despre trădarea de patrie? Că Andrei Spînu a acceptat condiții prin care iată Gazprom ne șantajează, legal să-i zicem, că nu respectăm Contractul. Un adevăr este că nici Gazprom nu respectă ceea ce s-a negociat, pentru că din 8,06 milioane de metri cubi de gaz, ei ne livrează doar 5,7 milioane, cu tot cu Transnistria. Adică nu-i chiar o încălcare a contractului doar din partea părții moldovenești.
Totuși n-ar trebui să intrăm în panică, chiar și dacă ajung rușii să închidă robinetul, pentru că România deja este disponibilă să ne ofere 5 milioane de metri cubi de gaz pe zi, deci aproximativ cantitatea rușilor. Malului drept probabil ar ajunge acest gaz, însă probleme ar apărea în Transnistria, de unde să nu uitați, cumpărăm cea mai mare parte din energia electrică. Problema deci nu este nici pe departe una simplă. Un lucru este clar, interesul Gazprom în raport cu Republica Moldova nu este unul de ordin financiar. Or, Ungaria de exemplu a obținut amânarea plăților pentru gaz până la sfârșitul acestei ierni, iar Turcia vrea să amâne plata pentru câțiva ani. Respectiv, Putin folosește gazul ca pe o armă. Și eu acest lucru vreau ca voi să-l înțelegeți.
În acest moment, când Putin amenință omenirea cu arma nucleară, este o prostie să mergi la Moscova și să negociezi un preț mai bun. Dacă pentru mine este clar că oferă Ungaria sau Turcia lui Putin, pentru a beneficia de prețuri mai mici la gaze, atunci nu-mi dau seama ce ar putea în acest moment oferi Republica Moldova, ca Moscova să ne facă o ofertă similară țărilor menționate. Pot intui doar că Putin ar cere să votăm de partea Rusiei la ONU, să nu mai primim refugiați din Ucraina sau să facem noi concesii celor de la Tiraspol.
Într-un fel sau altul, Putin ar dori ca Moldova să susțină Rusia în acest război, inclusiv prin reluarea zborurilor directe Moscova-Chișinău, care pe lângă aducerea moldovenilor acasă din Rusia, ar mai putea aduce și militari pentru fortificarea forțelor militare ruse din stânga Nistrului. Vreau însă să vă întreb dacă în asemenea caz Moldova nu ar plăti într-un final un preț mult mai mare decât prețul achitat pentru gaz? Pentru jocurile cu Putin, Ungaria ar putea rămâne fără 7,5 miliarde de euro din partea UE, de exemplu. Oare o izolare totală a Moldovei și impunerea unor sancțiuni din partea comunității internaționale, ruperea tuturor relațiilor cu România în primul rând, n-ar fi un preț mult mai mare decât prețul ce-l vom achita pentru gaz în această iarnă, fie el și gaz cumpărat la preț de piață? Vă rog să-mi răspundeți în comentarii.
La fel, vă îndemn să vă abonați și la canalul meu de Telegram pentru a afla primii cele mai noi și interesante subiecte politice din țară și de peste hotare.
AUTOR: Ion Harghel

