În Ţara Românească şi Moldova circulau mai multe monede străine. Cea mai populară era talerul olandez (löwenthaler), care avea gravat pe revers un leu ridicat în două labe şi care era numită popular „leu“ (foto sus).
Löwenthalerii au circulat până pe la 1750, iar popularitatea lor a fost atât de ridicată încât chiar şi după retragerea din circulaţie au fost identificaţi în popor cu noţiunea de monedă şi preţurile au continuat să fie calculate în aceasta monedă. La data de 16 septembrie 1835, leul era instituit ca monedă oficială a Ţării Româneşti, de domnul Alexandru Ghica. Leul, unitate teoretică de cont, era echivalentul a 60 de parale.
După unirea Principatelor, la 22 aprilie 1867, s-a promulgat prima lege monetară prin care s-a stabilit că moneda naţională este leul, iar diviziunea sa se numeşte ban şi este egală cu a suta parte din leu.