Curtea de Apel Chișinău a luat decizia de a o plasa pe deputata Partidului ȘOR, Marina Tauber, în arest la domiciliu pentru 20 de zile.
Amintim că, la 7 septembrie, mandatul de arest pe numele deputatei Marina Tauber a fost prelungit pentru încă 20 de zile. O decizie în acest sens a fost luată de către magistrații de la Ciocana.
Marina Tauber a fost pusă sub învinuire pe două capete de acuzare.
Este vorba despre „acceptarea cu bună știință a finanțării Partidului Politic „Șor” din partea unui grup criminal organizat, acțiuni infracționale care se încadrează conform elementelor infracțiunii prevăzute la art. 181/2 alin. (5) din Codul penal, precum și pentru falsificarea raportului privind gestiunea financiară a Partidului Politic „Șor” pentru semestrul I al anului 2022, în intenția de a ascunde volumul mijloacelor financiare acumulate și volumul mijloacelor utilizate, infracțiune prevăzută la art.181/2 alin.(1) din Codul penal”.

