Site icon sinteza.org

Primul stat din Commonwealth care nu-l vrea ”șef” pe Charles al III-lea. A fost anunțat un referendum

Prim-ministrul din Antigua și Barbuda (stat independent Commonwealth), Gaston Browne, a declarat că va cere un referendum pentru ca țara să devină republică în termen de trei ani, după moartea Reginei Elisabeta a II-a, anunță The Guardian

Gaston Browne a semnat un document care confirmă statutul lui Charles al III-lea ca noul rege, dar, odată cu acest gest, câteva minute mai târziu, a spus că va face eforturi pentru un referendum în republică. El a mai indicat o astfel de mișcare la începutul acestui an, în timpul unei vizite a contelui și contesei de Wessex.

Țara din Caraibe este una dintre cele 14 națiuni care l-au păstrat pe monarhul britanic ca șef de stat. Browne a declarat pentru ITV: ”Acesta nu este un act de ostilitate sau vreo diferență între Antigua și Barbuda și monarhie, dar este pasul final pentru a finaliza acel cerc de independență, pentru a ne asigura că suntem cu adevărat o națiune suverană”

Când i s-a cerut un interval de timp pentru referendum, el a răspuns: ”Aș spune că probabil în următorii trei ani”. Browne a declarat sâmbătă la ITV că țara sa va rămâne un membru angajat al Commonwealth-ului, chiar dacă va elimina monarhia prin referendum.

În aprilie, Browne i-a chemat pe conții din Wessex, în timpul unei călătorii la Antigua, în aprilie, să-și folosească ”influența diplomatică” pentru a realiza ”justiția reparatorie” și a subliniat dorința țării sale de a deveni într-o bună zi o republică. 

Exit mobile version