Un cetățean activ și responsabil nu tolerează actele de corupție și le denunță, acesta este mesajul ofițerilor Direcției educație anticorupție a CNA și voluntarilor anticorupție, la întâlnirea cu tinerii, care se odihnesc la tabăra de vară „Camping” din Vadul lui Vodă.
În cadrul sesiunilor de instruire, cei 60 de adolescenți, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, au fost familiarizați cu atribuțiile Centrului Național Anticorupție, au aflat mai multe despre formele, cauzele şi consecințele corupției, dar și de ce este important să fie integri, dacă vrem să trăim într-o societate mai bună. Participanții la instruire au aflat cum trebuie să acționeze în situația în care sunt condiționați să ofere mită și cui se pot adresa dacă sunt martorii unor fapte de corupție. Ofițerii CNA, împreună cu voluntarii, au desfășurat exerciții interactive cu tinerii, pentru o asimilare mai eficientă a informației noi și fundamentarea ideilor de bază.
În pofida vremii toride, exercițiile practice cu tematici anticorupție au fost partea distractivă a instruirilor. Copiilor li s-au distribuit pliante informative “Corupția pe înțelesul elevilor”, iar pentru activism și implicare, au primit premii simbolice, precum reflectorizante și brățări cu numărul Liniei naționale anticorupție – 0 800 55555.
CNA consideră că predarea sistematică a noțiunilor anticorupție adaptate vârstei, dublate de o atitudine exemplară, duc inevitabil la crearea unor modele demne de urmat și a unor repere corecte în gândirea tinerei generații.
Până în acest moment, peste 300 de copii din cinci tabere de vară din țară au participat la instruirile anticorupție ale CNA, iar săptămâna viitoare, sunt planificate alte două astfel de sesiuni de informare.
Scopul sesiunilor de informare în cadrul taberelor de odihnă din țară este de a promova și consolida cultura integrității în rândul copiilor de la o vârstă fragedă, astfel încât aceștia să se formeze și dezvolte într-un climat favorabil și neprietenos fenomenului corupției.

