O fetiță a fost lovită pe stradă într-o comună din Iași de o mașină condusă de o femeie fără permis. Era Ziua Copilului, iar viața ei s-a oprit chiar când a împlinit patru ani. Poliția și Parchetul au început o anchetă, șoferița fără permis a ajuns în arest la domiciliu, iar în mai puțin de două luni, cercetarea a fost finalizată și procurorul de caz a trimis dosarul la instanță, fără însă ca femeia să mai fie acuzată de uciderea fetiței.
Dacă ancheta a început pentru ucidere din culpă și conducere fără permis, la finalul ei, procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău care s-a ocupat de caz nu a găsit-o vinovată pentru moartea fetiței de 4 ani pe șoferiță și a trimis-o în judecată doar pentru conducere fără permis, transmite Impact.
Infracțiunea de ucidere din culpă pentru care șoferița în vârstă de 28 de ani a fost cercetată după accidentul din 1 iunie a fost clasată, pe motiv că ”fapta nu e prevăzută de legea penală”.
”Cu referire la dispoziția de clasare, din probatoriul administrat rezultă că inculpata nu a încălcat alte dispoziții legale, în afară de a conduce autoturismul fără permis, şi nu a avut posibilitatea evitării producerii accidentului”, explică procurorul decizia de clasare.
Procurorul nu a considerat că ar exista o legătură între faptul că femeia s-a urcat la volan fără a avea permis, a lovit fetița de 4 ani care a ieșit pe stradă din spatele unei mașini parcate și la scurt timp copilul a murit.
Deși femeia a plecat de acasă cu mașina fără a avea permis și, în timp ce comitea deja o infracțiune, a lovit-o pe fetița de patru ani, procurorul a apreciat că nu este un concurs de infracțiuni, ci motiv de închidere a cercetărilor pentru ucidere din culpă, întrucât ”și în situația în care inculpata ar fi deținut permis de conducere, având în vedere împrejurările săvârşirii faptei, era în imposibilitate de a evita accidentul rutier”.
Dosarul este deja la Judecătoria Hârlău, care va da o decizie doar pentru conducere fără permis. Pedeapsa pe care o poate primi șoferița fără permis este între unu și cinci ani.
Moartea fetiței de patru ani va rămâne fără făptaș, pentru că instanța nu poate judeca fapte pentru care nu a fost sesizată.
Filmul accidentului în care și-a pierdut viața fetița de 4 ani, de Ziua Copilului
Accidentul a avut loc în 1 iunie, în jurul orei 18:37, în localitatea Sticlăria, comuna Scobinţi, judeţul Iaşi.
Fetița de patru ani se juca pe stradă cu cele două surori ale sale și cu alți copii când a fost lovită de mașina Volkswagen condusă de femeia fără permis.
Fata se afla în fața casei, pe o parte a drumului și a vrut să traverseze vizavi, prin spatele unei mașini parcate. În momentul în care a ieșit pe stradă din spatele mașinii parcate, a fost lovită de autoturismul condus de șoferița fără permis.
”Inculpata C.M., în timp ce conducea autoturismul marca VW, pe DS 516 în localitatea Sticlăria, comuna Scobinți, judeţul Iași, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a acroșat cu partea din stânga faţă a autovehiculului pe minora D.E.A., de 4 ani, care se juca împreună cu un grup de copii pe drum şi care a alergat să traverseze strada, prin loc nepermis, prin spatele unui autoturism (TAXI) marca Dacia, oprit pe sensul opus de mers, accident în urma căruia, minora a decedat”, a scris procurorul în rechizitoriul trimis instanței.
Familia a chemat ambulanța, însă fetița nu a mai putut fi salvată.
Femeia le-ar fi spus anchetatorilor că se grăbea să ajungă la casa unchiului ei, despre care aflase că s-a sinucis.
Martorii spun că femeia nu se urcase pentru prima data la volan. În fața anchetatorilor, femeia a recunoscut că nu are permis de conducere, ci doar niște cursuri pe care le-ar fi urmat în Suedia.
Procurorul a cerut arestarea preventivă, judecătorul a decis arest la domiciliu
După accident, procurorul a cerut arestarea preventivă a șoferiței, însă pe 3 iunie, o instanță de la Judecătoria Hârlău a decis ca femeia să fie plasată în arest la domiciliu, pentru 30 de zile, măsură prelungită ulterior pentru încă 30 de zile.
Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Hârlău pe 25 iulie. Două zile mai târziu, instanța a decis ca șoferița să rămână în arest la domiciliu. Femeia a cerut înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, însă judecătorul i-a respins solicitarea. Dacă nu va respecta decizia instanței și va ieși din locuință în alte locuri decât la Judecătoria Hârlău, poate fi arestată preventiv.
În timpul procesului, șoferița are interdicție să vorbească, direct sau prin alte persoane, cu părinții fetiței și cu trei martori.
Femeia a contestat decizia din 27 iulie de a rămâne în arest la domiciliu. Tribunalul Iași urmează să decidă definitiv dacă șoferița va fi judecată în libertate, sub control judiciar, sau rămâne în arest la domiciliu.

