Acum trei zile, prim-ministrul Natalia Gavrilița s-a întâlnit, la Washington, cu moldovenii stabiliți în Statele Unite ale Americii. Potrivit deputatului PAS, Dumitru Alaiba, întâlnirea a avut loc la sediul ambasadei Republicii Moldova din Washington D.C. Ex-secretarul general al Platformei DA, Ion Terguță, spune că politicienilor le este interzis să folosească sediile misiunilor diplomatice în scopuri politice.
„La 8 aprilie 2021, Ministerul Afacerilor Externe a expediat o circulară tuturor misiunilor diplomatice prin care a informat că sediile misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare nu pot fi folosite în scopuri politice. Spațiile misiunilor diplomatice nu pot fi la dispoziție, chirie sau comodat politicienilor pentru întâlniri cu alegătorii. Această circulară nu a fost anulată, iar doamna prim-ministru a fost acolo în calitate de vicepreședinte PAS”, a spus Ion Terguță, în cadrul emisiunii „Alternativa” de la TV8.
De cealaltă parte, reprezentanții puterii spun că întrevederea deputaților și a vicepreședintelui PAS cu moldovenii din SUA nu este o încălcare a legislației.
„Eu nu am urmărit îndeaproape aceste evenimente, dar din punct de vedere juridic eu nu aș vedea o încălcare”, a comentat deputatul PAS, Igor Chiriac.
Premierul Natalia Gavrilița s-a aflat în perioada 19-21 iulie într-o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, în timpul căreia a avut întrevederi cu înalți oficiali americani, printre care Secretarul de Stat american Antony Blinken, șefa USAID, Samantha Power, reprezentanți ai Fondului Monetar Internațional.
În cadrul aceleiași întrevederi, Gavrilița a sugerat moldovenilor stabiliți în SUA să revină în Republica Moldova pentru că vor fi create condițiile necesare ca aceștia să trăiască mai bine.
În acest sens, Natalia Gavrilița a vorbit despre acțiunile Executivului orientate spre diminuarea impactului crizelor generate de conflictul armat, menționând că, pe lângă gestionarea lor, autoritățile au reușit să-și îndeplinească promisiunile și obiectivele incluse în programul de guvernare.
Potrivit prim-ministrului, reformele vor continua, iar pe agenda Executivului rămân subiecte legate de sporirea rezilienței energetice a țării și reformarea sectorului justiției. În același timp, Guvernul va insista pe acțiuni care să încurajeze cetățenii de peste hotare să revină în țară. Recent, Cabinetul de miniștri a avizat proiectul ce prevede scutirea diasporei de taxe la importul bunurilor de uz personal și a unui mijloc de transport.
„Tot ce am făcut până acum și continuăm să facem astăzi, are ca scop final creșterea nivelului de trai pentru oamenii noștri, crearea condițiilor necesare pentru ca cetățenii din diaspora să revină în Republica Moldova. Avem nevoie de voi acasă, pentru a investi împreună în viitorul european al țării noastre”, a spus Natalia Gavrilița.
Participanții la eveniment au salutat măsurile întreprinse de autoritățile de la Chișinău, exprimându-și speranța că dialogul dintre Guvern și diaspora va continua, iar cetățenii stabiliți peste hotare vor putea contribui la transformarea țării.

