Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret de facilitare a obținerii cetățeniei ruse pentru toți cetățenii Ucrainei, se arată într-un document publicat pe site-ul Guvernului Rusiei. Doritorii nu trebuie să fi locuit în Rusia sau să treacă un test de limba rusă.
Până de curând, doar locuitorii teritoriilor autoproclamate separatiste ale Republicii Populare Donețk (RPD) și Republicii Populare Lugansk (LPR) din estul Ucrainei, pe care Rusia încearcă să le ”elibereze” de sub controlul Kievului, precum și regiunile ocupate de ruși din Herson și Zaporizhia, au fost eligibile pentru procedura simplificată.
Între 2019 – când procedura a fost introdusă pentru prima dată pentru locuitorii din Donețk și Lugansk – și anul acesta, peste 720.000 de locuitori din zonele controlate de rebeli din cele două regiuni – aproximativ 18% din populație – au primit pașapoarte rusești.
La sfârșitul lunii mai a acestui an, la trei luni după ce Rusia a invadat Ucraina, procedura accelerată a fost oferită și locuitorilor din regiunile Zaporizhia și Herson. În urmă cu o lună, primele pașapoarte rusești au fost înmânate acolo.
Decretul de luni a ordonat ca ”tuturor cetățenilor Ucrainei” să li se acorde ”dreptul de a solicita admiterea la cetățenia Federației Ruse într-un mod simplificat”, potrivit Al Jazeera.
În mai, Putin a semnat un decret prin care se simplifică procesul prin care locuitorii din regiunile Ucrainei Herson și Zaporizhia ocupate de ruși să obțină cetățenia și pașapoartele ruse.
Decretul marchează un nou pas spre ”rusificarea” celor două regiuni, unde războiul Moscovei în Ucraina i-a permis să stabilească un pod terestru continuu care să lege Rusia de Peninsula Crimeea.
La acea vreme, Kievul a spus că planul a fost o încălcare a dreptului internațional și a acuzat Kremlinul de comportament ”criminal”.
”Eliberarea ilegală de pașapoarte… este o încălcare flagrantă a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei, precum și a normelor și principiilor dreptului internațional umanitar”, a declarat Ministerul de Externe ucrainean într-un comunicat.

