Fostul premier al țării, Ion Chicu, care este unul dintre autorii programului național ”Prima Casă”, lansat în 2018 de guvernarea PDM, o acuză pe prim-ministrul Natalia Gavrilița că ar ”ucide intenționat acest program” destinat tinerilor, care vor să-și procure o locuință muncind în Republica Moldova.
Ion Chicu a scris pe Facebook că încă la 29 decembrie, 2021, Guvernul Gavrilița a majorat cu 50% mărimea marjei bancare, pe care băncile comerciale o percep de la acești tineri.
El a mai precizat că acest fapt permite băncilor să perceapă „ceva peste 20 mln. lei în plus de la tinerii învățători, medici, polițiști de sector, antreprenori mici”, care au beneficiat de programul „Prima Casă”.
„Despre creșterea cu 5,35% a indicelui de referință se cunoaștea cu 40 de zile în urmă. De ce abia acum v-ați apucat de „analize a situației”? (…) Natalia, voi ucideți intenționat acest program. Voi alungați tinerii din țară, pentru că diaspora „votează corect” – iată esența reală a „preocupării” voastre de Programul Prima Casă”, a scris Ion Chicu.

