Ex-premierul Republicii Moldova, Ion Chicu, a anunțat pe Facebook despre producerea unui colaps total al administrației publice centrale, odată ce niciunul din drapelele arborate pe clădirile Președinției, Parlamentului sau Guvernului, nu a fost coborât astăzi în bernă, în legătură cu împlinirea a 73 de ani de la cel mai mare val de deportări din Basarabia.
„6 iulie este zi de doliu național în Republica Moldova. Cu 73 de ani în urmă, mii de moldoveni erau deportați în Siberii înghețate. A fost una din cele mai mari tragedii din istoria poporului nostru.
Din păcate, lucrurile în țara noastră într-atât de mult au degradat, încât astăzi niciunul din drapelele arborate pe clădirile Președinției, Parlamentului sau Guvernului, nu este coborât în bernă. Niciunul, deși asta o cer actele normative corespunzătoare, asta o cere semnificația acestei date tragice.
Colaps total al administrației piblice centrale, nimic nu mai funcționează”, a scris Ion Chicu.








