Site icon sinteza.org

Un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața după ce s-a răsturnat cu tractorul pe care-l conducea

dfbnrsjh

Un băiat în vârstă de 16 ani a murit, sâmbătă noaptea, după ce s-a răsturnat cu tractorul pe care-l conducea în comuna Lăzarea, satul Ghiduţ.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, a informat că accidentul s-a petrecut într-o zonă greu accesibilă.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Gheorgheni, cu o autospecială de descarcerare grea, precum şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, potrivit Digi24.

Tânărul a fost scos de sub vehicul de echipajele de urgenţă, dar era decedat, a mai precizat sursa citată.

Exit mobile version