Site icon sinteza.org

VIDEO// Rușii au lansat vodka ”Lacrimile lui Zelensky” – Limited Edition

Sticle de vodcă cu eticheta ”Lacrimile lui Zelensky” sunt vândute pe rafturile supermarketurilor din Moscova.

Cel puțin asta reiese dintr-un videoclip care circulă pe rețelele de socializare, pe măsură ce forțele președintelui rus Vladimir Putin au înregistrat succes în Ucraina în acest weekend.

În timp ce trupele lui Putin au lansat duminică un atac în apropiere de Severodonețk, un oraș vital din estul Ucrainei, un videoclip care circulă pe rețelele de socializare arată că o sticlă de vodcă numită ”Lacrimile lui Zelensky” este vândută în supermarketurile din Moscova.

Clipul de șapte secunde arată un bărbat care ține sticla în mâna dreaptă. Pe etichetă scrie ”Lacrimile lui Zelensky” în rusă, alături de expresia ”ediție limitată” scrisă mai jos în engleză.

Sticla îl înfățișează și pe președintele ucrainean ștergându-și aparent o lacrimă de pe ochiul drept, potrivit Newsweek. Sursa citată nu a putut verifica în mod independent unde a fost filmat videoclipul sau autenticitatea sticlei de vodcă.

Videoclipul vine în timp ce trupele ruse s-au adunat lângă Severodonețk în încercarea de a captura orașul din estul Ucrainei. Dacă Moscova reușește să cucerească Severodonețk, împreună cu orașul său geamăn Lysychansk, mișcarea ar lăsa toată regiunea Luhansk sub control rusesc și ar oferi Kremlinului o formă de victorie militară.

Putin, care a lansat războiul din Ucraina pe 24 februarie, pare să fie acum concentrat pe capturarea întregii regiuni Lugansk și Donețk, după ce nu a reușit să cucerească capitala Kiev în primele etape ale conflictului.

Exit mobile version