Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, a participat astăzi, 17 iunie, la Lansarea Platformei Femeilor Deputate din Parlamentul Republicii Moldova din legislatura a XI-a.
La eveniment au participat Președintele Republicii Moldova, Președintele Parlamentului, Prim-ministrul, deputați și deputate din Parlamentul Republicii Moldova, femei deputate din Parlamentul European, reprezentanți ai Senatului României, ambasadori și reprezentanți ai societății civile.
În cadrul discursului său, ministrul afacerilor interne a vorbit despre ratificarea Convenției de la Istanbul și acțiunile întreprinse de minister pentru a preveni și combate violența față de femei și violența în familie.
„Ratificarea Convenția de la Istanbul este un rezultat al eforturilor comune al tuturor femeilor din țara noastră. După această reușită, azi, trebuie să ne reunim din nou eforturile, pentru a asigura implementarea acestui document internațional. Țara noastră, în contextul unui viitor european, este obligată să asigure egalitatea dintre femei și bărbați, și să acționeze pentru eliminarea barierelor care împiedică abilitarea economică a femeilor. Astfel, acestea vor putea să se bucure de securitatea venitului, o muncă decentă și autonomie economică”, a menționat ministrul.
Printre măsurile întreprinse, Ministerul afacerilor interne menționează Centrul de Justiție Familiară, care va deveni functional până la sfârșitul anului curent. Acest centru va asigura accesul imediat al victimelor violenței la servicii urgente și specializate într-un singur sediu. Astfel, persoanele care au fost supuse violențelor vor beneficia în aceeași locație de servicii de informare juridică primară și calificată, servicii psihologice, servicii medicale urgente și de consultare primară, examinarea medico-legală, orientare personală spre recuperare pentru victime prin consultare, și alte servicii.
La fel, în doar 3 luni de la ratificarea convenției, în cadrul MAI a fost instituită Comisia de monitorizare și analiză a cazurilor de violență în familie soldate cu deces sau cu vătămare gravă a integrității corporale a victimelor. Către finele acestui an, Comisia va genera o listă exhaustivă de recomandări de ordin legislativ, instituțional, multidisciplinar și multisectorial, cu scopul de a reduce considerabil fenomenul de femicid în Republica Moldova.
Totodată, se lucrează la capacitarea angajaților MAI de a raspunde prompt la cazurile de violență sexuală. În acest sens, pentru anul 2023, va fi implementat un curs de pregătire profesională pentru angajații din linia întâi, pe platforma academiei „Ștefan cel Mare”, cu scopul de a ajunge la specializarea celor, care lucrează pe categoria infracțiunilor privind viața sexuală.
„Împreună facem o echipă de forță, pentru asigurarea stabilității țării noastre pe toate palierele, în aceste crize multiple. Vă mulțumesc pentru contribuția pro activă la stabilitatea regională, alături de forțele de apărare a sistemului afacerilor interne”, a subliniat ministrul.
Tot în cadrul intervenției sale, Ana Revenco a remarcat cât de vulnerabile, dar și puternice sunt femeile din Ucraina, care își apără cu demnitate familiile și țara.
„Dârzenia lor ne face să fim tari în fața provocărilor și să creștem reziliența la impact în fața acestei amenințări, care pune în pericol stabilitatea țării noastre. Puterea de predictibilitate și intervenția în situații de criză, calmul și determinare femeilor în rezolvarea de situații critice sunt elemente importante în sistemul afacerilor interne. În prezent, tot mai multe femei ocupă funcții de decizie în sectorul de securitate publică și siguranță națională, iar performanțele lor sunt recunoscute și inspirate tot mai mult de femeile din Ucraina”, a conchis ministrul.

