Galina Dodon, soția fostului președinte Igor Dodon, actual președinte de onoare al PSRM, urmează să fie audiată joi, 16 iunie, la Procuratură în dosarul de îmbogățire ilicită.
Procuratura Anticorupție a confirmat citarea pentru data de 16 iunie a Galinei Dodon, dar și altor persoane complici la săvârșirea infracțiunilor, în vederea înaintării învinuirii și audierii în calitate de învinuiți în dosarul denumit generic „Kuliok”.
„Investigațiile efectuate de către procurorii anticorupție pe această cauză penală, pe lângă alte infracțiuni, se referă inclusiv la infracțiunea de îmbogățire ilicită. În acest context sunt investigate mai multe persoane în privința cărora există probe că ar fi participat la comiterea infracțiunii. Mai mult, menționăm, că persoanele în privința cărora există careva probe că ar fi comis infracțiunea nu pot fi audiate în calitate de martori, iar statutul de învinuit atribuit persoanelor acordă acestora garanții sporite la exercitarea dreptului la apărare în cadrul procesului penal. Fiind conștienți de tentativele persoanelor anchetate de a promova opinii despre pretinsa conotație politică a dosarului respectiv, declarații care au scopul de eschivare de la răspundere și de a discredita orice investigație, nu vom comenta aceste declarații, iar procurorii în activitatea lor se vor conduce în continuare strict de prevederile legale și probatoriul administrat”, a anunțat Procuratura Anticorupție.
Amintim că, Igor Dodon, aflat în arest la domiciliu, este învinuit pe patru capete de acuzare – corupere pasivă; organizarea, dirijarea și acceptarea cu bună-știință a finanțării partidului politic de către un grup criminal organizat; trădare de patrie și îmbogățire ilicită.

