Galina Dodon, recunoscută în calitate de complice în dosarul ”Kuliok”. Detalii de la procurori

galina dodon recunoscuta in calitate de complice in dosarul kuliok POLITIC

Galina Dodon, soția fostul președinte al R. Moldova, socialistul Igor Dodon, s-a prezentat joi, 16 iunie, în fața Procuraturii Anticorupție (PA) pentru audierii în dosarul denumit generic „Kuliok”. Potrivit deciziei procurorilor anticorupție, Galina Dodon a fost recunoscută în calitate de complice în dosarul de îmbogățire ilicită, pornit pe numele soțului său, Igor Dodonși are interdicția de a părăsi țara pe un termen de 60 de zile.

Potrivit procurorei Mariana Cherpec, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale (PG), în cadrul audierilor în calitate de învinuită, Galina Dodon, nu și-a recunoscut vina în săvârșirea infracțiunii incriminate, refuzând să facă careva declarații referitor la circumstanțele cazului investigat.

„Astăzi, procurorii anticorupție i-au înaintat învinuirea doamnei Galina Dodon. Acesteia i se incriminează săvârșirea infracțiunii de complicitate la îmbogățirea ilicită, manifestată prin contribuirea la deținerea de către soțul acesteia Dodon Igor, personal și prin persoane terțe a bunurilor în valoare de peste 21 milioane lei, ceea ce depășește substanțial veniturile declarate în sumă de peste 3 milioane lei, cu 18 277 157, 00 lei.

Precizăm că, aceste sume se raportează la perioada februarie 2014-octombrie 2021. În cadrul audierilor în calitate de învinuită, dna Galina Dodon, vina nu și-a recunoscut în săvârșirea infracțiunii incriminate, refuzând să facă careva declarații referitor la circumstanțele cazului investigat. Totodată, procurorul de caz a aplicat în privința acesteia măsura preventivă sub formă de obligare de a nu părăsi țara pe un termen de 60 zile”, a declarat procurora Mariana Cherpec, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale (PG).

Sursa: Ziarul de Gardă

sinteza.org

Lasă un răspuns