Site icon sinteza.org

Vremurile Bune se amână. Dumitru Alaiba: Sper că peste 10 ani, puțini oameni își vor aminti indicatorii inflației ale anului 2022

În contextul inflației din Republica Moldova, care, cu puțin sub 30 la sută, „bate filmul” pe continentul european, fiind depășită doar de cea din Turcia, guvernarea are soluții pe termen scurt, mediu și lung, pe care urmează să le pună în aplicare pentru a dezamorsa situația. Despre aceasta a declarat Dumitru Alaiba, președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, deputat al fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate, în cadrul dezbaterii publice „Prețurile și inflația prin prismele politică, economică și socială”, care a avut loc la Agenția de presă IPN.

Potrivit deputatului PAS, misiunea Guvernului este să nu admită ca actualul nivel al inflației și criza curentă să se „transforme într-un dezastru în următorii doi ani”.

Nu vor fi tolerate abuzurile din partea monopolurilor și oligopolurilor, care, într-adevăr, a menționat vorbitorul, admit creșteri nejustificate de prețuri la unele produse. În aceste cazuri intervențiile sunt punctuale. Investigațiile Consiliului Concurenței durează și aceasta este corect pentru a asigura derularea democratică a acestor procese. Totodată, Guvernul dispune de anumite instrumente punitive pentru a-i pedepse pe „șmecherii” necinstiți. Deputatul a exemplificat cu produsul local care se întâmplă să ajungă pe raft la un preț dublu față de cel cu care iese din întreprindere.

Eu sper că peste zece ani de zile puțini oameni își vor aminti indicatorii inflației din primele trimestre ale anului 2022. Important este să facem totul corect. Oamenii când vor privi înapoi și vor vedea că salariile lor au crescut de 3-4-5 ori în această perioadă, vor vedea că economia a crescut, că s-a schimbat în bine țara… Aceasta este posibil. Unele țări au reușit salturi imense în doar două mandate. În afară de aceasta, peste ani de zile oameni își vor aminti nu de criza din prima jumătate a anului 2022, ci despre cum s-a terminat acest război din Ucraina. Este foarte important ca lumea liberă să susțină democrația și libertatea în regiunea noastră, la fel ca și respectul față de dreptul internațional”, a relevat deputatul.

Exit mobile version