Site icon sinteza.org

VIDEO// Voronin îi reproșează lui Robu: Toată lumea așteaptă să fie un final la frauda bancară, dar nu discuții și întrebări despre imunitate

VIDEO// Voronin: Cu două dosare penale în Rusia, Renato Usatîi părăsește Moldova prin România

Ex-șeful statului și actualul lider al Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, se arată deranjat de faptul că nu există o finalitate în dosarul numit generic – ”Frauda Bancară”. Potrivit acestuia, de 9 ani de zile se tot discută la acest subiect, însă careva acțiuni de succes ale Procuraturii Generale, nu ar exista.

„Când o să ajunge la vreun final, cu toate aceste chestii. Se schimbă președinții, parlamentele, voi (n.r. procurorii) vă schimbați, dar când o să fie pus punct? Toată lumea așteaptă să fie final, dar nu discuții, întrebări, imunitate”, a menționat Vladimir Voronin în plenul Parlamentului.

„De 9 ani de zile se discută această temă. Se deschide dosare, se închid dosare, se schimbă procurori, componența Parlamentelor și se schimbă cursul dolarului. Degrabă o să vorbim nu de un miliard, dar undeva de 700 milioane. Dacă vom tărăgăna mai departe, noi o să le fim datori la cei care au furat miliardul. Cum vedeți dvs. finita la comedie?”, a mai adăugat Vladimir Voronin.

În replică, procurorul general interimar, numit de Maia Sandu prin decret prezidențial, Dumitru Robu, a dat din nou asigurările că procurorii ar fi avansat pe cauza penală, iar după 9 ani de zile, procurorii au format cât de cât un tablou despre cum a fost comis jaful.

„Din cauza penală, au fost expediate în instanța de judecată, deja avem 8 cauze penale(…) O să întreprindem toate măsurile, inclusiv în instanța de judecată de a avea o sentință de condamnare și confiscare a bunurilor care au rezulat din comiterea infracțiunii”, i-a replicat Robu.

Exit mobile version