ANALIZĂ// Ucraina, după 3 luni de război: Zeci de mii de civili ucişi, deportări, crime de război și gropi comune

ucraina dupa 3 luni de razboi EXTERN

În urmă cu exact 3 luni, pe 24 februarie 2022, din ordinul lui Vladimir Putin, Rusia a invadat Ucraina iar în Europa a revenit războiul: unul în toată regula, în care s-au bifat până acum toate ororile pe care europenii nu le-au mai experimentat de mai bine de 77 de ani: invazie terestră a unei ţări, bombardamente, oraşe distruse complet, zeci de mii de civili ucişi, deportări, crime de război, gropi comune.

Europa nu a mai cunoscut un aflux atât de rapid de refugiaţi de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Războiul-fulger de 3-4 zile, visat de Moscova, s-a transformat într-o mlaştină în care armata rusă bălteşte deja de 90 zile Iar aceasta ar putea fi singura veste bună care răzbate din acest conflict.

În ziua de 24 februarie 2022, Vladimir Putin ordonat invadarea Ucrainei vecine: sprijiniţi de câteva mii de tancuri şi blindate şi sute de avioane şi elicoptere, cei peste 150 de mii de militari ruşi care au trecut graniţa păreau, la prima vedere, o forţă impresionantă.

Dar „războiul este o interacţiune dinamică între două voinţe”, după cum a descris succint conflictul din Ucraina (parafrazându-l pe strategul militar Carl von Clausewitz) şeful Pentagonului, Mark Milley, în cadrul unei audieri în Congresul SUA.

Războiul din Ucraina a devenit, astfel, interacţiunea dinamică dintre voinţa Kremlinului şi cea a ucrainenilor.

Iar bilanţul, după trei luni de război, arată că monstrul sovietic pe care Putin a încercat să-l resusciteze inclusiv în plan ideologic are mai degrabă nişte picioare (sau şenile) din lut: militarii ruşi nu au încetat să şocheze în toată această perioadă, atât prin modul deficitar în care au dus lupta, cât şi prin acel deja vestit comportament grotesc-abuziv faţă de civili, care a variat de la furturi de frigidere, până la crimele de război comise în zonele ocupate.

Citește continuarea AICI

sinteza.org

Lasă un răspuns