Site icon sinteza.org

FOTO// Cu ”Wizzul” și low-cost, albinuța noastră Maia a plecat spre Bruxelles. ”Si i-au dat și loc în spate, și-o fi luat târziu biletul”

cu wizzul si low cost albinuta noastra maia a plecat spre bruxelles

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează în zilele de 17-18 mai o vizită de lucru la Bruxelles, unde urmează să se întâlnească cu Prim-ministrul Regatului Belgiei și va avea întrevederi cu oficiali ai instituțiilor UE. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Maia Sandu a ținut să publice și o imagine în care a fost surprinsă pe fundalul unei aeronave ce aparține companiei ”Wizz Air”, cu care Sandu, cel mai probabil, va zbura spre prima destinație.

Imediat după publicarea imaginii pe rețelele de socializare, un șir de internauți s-au arătat mirați de faptul că șeful statului circulă cu o aeronavă a unei companii low cost, alții au ținut să catalogheze gestul Maiei Sandu de a publica imaginea ca fiind o nouă acțiune de PR, în timp ce o bună parte au făcut haz de necaz pe seama celor făcute de președinte R. Moldova.

Spre exemplu, Liviu Iolu, coordonatorul de politici al delegației USR PLUS la Parlamentul European și fost purtător de cuvânt al Guvernului României, s-a simțit mândru de acțiunea Maiei Sandu și i-a dedicat o postare, în care a subliniat că aceasta a plecat „cu „Wizzul” low-cost si i i-au dat și loc în spate”, ironizând pe faptul că și-ar fi luat târziu biletul de avion.

Cu o replică exprimată sub forma unui comentariu, în adresa lui Iolu, a venit ex-deputata Partidului Liberal (PL), Alina Zotea, care a ținut să precizeze pentru internauții naivi din România că cursa Chișinău-Bruxelles este operată doar de două companii low cost – ”Wizz Air” și ”FlyOne”, iar Republica Moldova nu dispune de avion prezidențial și ar fi prea costisitor pentru bugetul național.

Cu ce vroiați să meargă?”, i-a replicat Zotea.

În același timp, în postarea publicată pe pagina oficială a președintelui, zeci de internauți au ținut să-i ureze succese și urări de bine, unii din ei comparând-o chiar cu o albinuță.

Precizăm că, miercuri, 18 mai, la ora locală 15.00, Maia Sandu va ține un discurs în plenul Parlamentului European, iar la ora 15.30 – o conferință de presă comună cu Roberta Metsola, Președinta Legislativului UE. Joi, 19 mai, Președintele Maia Sandu se va întâlni, la Paris, cu Emmanuel Macron, Președintele Republicii Franceze.

Exit mobile version