Ion Chicu, fostul prim-ministru al Republicii Moldova vine cu un îndemn pentru guvernarea PAS și Președintele Maia Sandu, care potrivit lui ar permite să evităm foamea pentru sute de mii de oameni din țara noastră. Mai mult, acesta atenționează că ”nu încredințați această achiziție lui Spânu. Susțineți oamenii, nu offshore-ul”.
Potrivit lui Chicu, „Pâinea va fi scumpă, de ne permis, pentru marea majoritate a moldovenilor iarna următoare. Venim cu o sugestie pentru guvernare – lansați acum procedura de achiziție a 150 mii tone de grâu alimentar în rezerva de stat. Împreună cu ce avem acum în rezervă (dacă mai avem), aceasta ar permite să evităm foamea pentru sute de mii de oameni din țara noastră. Veți primi acum 3 miliarde de lei de la FMI împrumut – cumpărați pâine pentru moldoveni.
Având ca stat această capacitate de intervenție pe piața pâinii, vom avea la iarnă șansa să nu admitem foamea. „Franzeluța” și alți panificatori din țară vor putea produce pâine socială comestibilă la prețuri cât de cât accesibile. Inclusiv, pentru acei care v-au crezut cândva. Inclusiv, pentru refugiați”.
Amintim că, pâinea și produsele de panificație produse de fabrica „Milina” s-au scumpit cu 10% – 17% la începutul lunii mai. Creșterea prețurilor pentru aproape întreaga gamă este cauzată de majorarea prețurilor la combustibil, materii prime și războiul din Ucraina.
Mai multe detalii aici.

