Compania CBS Research, a prezentat astăzi un sondaj de opinie realizat la comanda Comunității Watchdog.MD în comun cu Institutul pentru Inițiative Strategice, pe un eșantion de 1111 persoane cu vârstă de +18 ani, în perioada 27 aprilie – 6 mai 2022.
Pe lângă tradiționalele întrebări privind încrederea populației în rândul politicienilor și partidele politice preferate de moldoveni, chestionarul conținea și date care nu i-au fost pe placul lui Doru Petruți, directorul general al companiei de cercetare sociologică IMAS.
Potrivit acestuia, sondajul de astăzi a măsurat un partid care încă nu există – MAN, dar nu a măsurat un bloc electoral care există – BCS (PSRM și PCRM).
„Una din “soluțiile” sociologilor de acolo de a arăta că stânga este risipită și cu scoruri mici. Realitatea aceluiași sondaj arată însă că suma PSRM + PCRM + MAN este mai mare decât PAS.
Ce să mai vorbim despre alte incoerențe și sondaj realizat jumătate telefonic, jumătate față în față; spre exemplu, la întrebarea deschisă Ilan Șor este pe locul trei la capitolul încredere, întrebare la care doamna Premier este cu un scor infim inclusă la “alții”, dar la capitolul încredere măsurat cu scală de răspuns, doamna Gavriliță are rating peste Ilan Șor.
Sondajul IPP & Whatch Dog & CBS-AXA realizat în ziua alegerilor parlamentare din 11 iulie 2021 a furnizat pentru PAS un rezultat cu circa 9% mai mare decât rezultatul obținut de PAS pe teritoriul Republicii Moldova la acele alegeri”, a relatat Petruți.

