Cadavrele a 44 de civili au fost găsite în dărâmăturile unei clădiri din Izium, bombardate de Rusia în martie, a declarat un oficial ucrainean.
Pe de altă parte, cel puțin 100 de civili sunt încă blocați în interiorul combinatului siderurgic Azovstal, bombardat în continuare de ruși, scrie Digi24.
Un consilier al primarului din Mariupol a declarat că cel puțin 100 de civili sunt încă acolo, pe lângă militarii care luptă, scrie SkyNews.
Ministrul apărării al Ucrainei a declarat că trupele ruse desfășoară „operațiuni de asalt”, atacând cu tancuri și artilerie.
ONU: Numărul real al civililor uciși în Ucraina este „cu câteva mii mai mare” decât cifrele oficiale
Numărul civililor uciși în Ucraina de la începutul războiului este „cu mii mai mare” decât cifrele oficiale, a declarat șeful misiunii ONU de monitorizare a drepturilor omului în Ucraina, notează The Guardian.
ONU spune că numărul oficial al civililor uciși în Ucraina este de 3.381, iar cel al răniților este de 3.680. Întrebată despre numărul de decese și răniți, Matilda Bogner a spus reporterilor: „Am lucrat la estimări, dar tot ce pot spune deocamdată este că decesele sunt cu câteva mii mai mari decât cifrele pe care le-am oferit în prezent”.
Echipa ONU, care include 55 de ofițeri de monitorizare în Ucraina, a declarat că majoritatea deceselor au fost cauzate de arme explozive cu o arie largă de impact, cum ar fi rachetele și loviturile aeriene.
„Marea gaură neagră este într-adevăr Mariupol, unde ne-a fost greu să obținem informații complete”, a transmis Matilda Bogner.
Aceasta a subliniat că echipa ei investighează, de asemenea, „acuzații credibile” de tortură, rele tratamente și execuții de către forțele ucrainene împotriva forțelor de invadare ruse și a grupurilor armate afiliate. „În ceea ce privește amploarea încălcărilor de drepturi de către forțele ucrainene, deși amploarea acestora este semnificativ mai mare în ceea ce privește acuzațiile împotriva forțelor ruse, documentăm și încălcări ale forțelor ucrainene”, a spus oficialul ONU.








