Alexandr Slusari continuă să lupte cu Guvernul PAS și chemele privind Uzina Metalurgică de la Râbnița. Fostul deputat al Platformei DA solicită Guvernului să informeze societatea despre cum au eliberat autorizația de mediu pentru Uzina Metalurgică în schimbul a unui preț ”avantajos” pentru energia electrică procurată de la Cuciurgan.
Eu cer ca autoritățile noastre să informeze societate detaliat despre profilul Uzinei Metalurgice din Răbnița, la care ieri au eliberat o autorizația de mediu pentru gestionarea deșeurilor în schimbul păstrării DOAR pentru o lună a prețului aproape vechi la energia electrică..
Deja s-a vorbit mult că această întreprindere nu achită nici un bănuț în bugetul național RM, că este pilonul economic al regimului separatist, că distruge împreună cu fabrica de ciment din Răbnița prin concurența neloială agenți economici de pe malul drept al Nistrului și că țara noastră riscă întro zi să depindă în domeniul livrării armaturii de metal de la o singur furnizor din Transnistria.
Dincolo de problemele grave, menționate mai sus, eu solicit ca cetățenii noștrii să fie informați , mai ales în contextul geopolitic actual, care este istoria acestei uzine după 1991, cine o controlează real și care sunt partenerii companiei respective. Eu acum vă comunic succint ce cunosc despre „gaura neagră” de la Răbnița și rog ca autoritățile abilitate să reacționeze la informația prezentată.
În primul rănd, după 1991 au fost mai multe semnale cu probe că la uzina a fost deschisă o secțiunea secretă, unde mulți ani s-a produs diferit armament. Inclusiv cu utilizarea munițiilor din Colbasna.
Conform informației din mai multe surse, la începutul anilor 2000 la Răbnița au fost aduse deșeuri metalice din zona Cernobîl. În spațiul mediatic în anii 2001-2003 s-a scurs informația despre mai multe incidente cu materiale radioactive. Iar toți angajații, chiar dacă există o mare secretomania la uzina, cunosc despre sectorul 3 al uzinei (lăngă проходная), unde sunt îngropate deșeuri radioactive. Pe harta puteți vedea locul presupusului mormânt. Interesant dacă cei 2 controlori din Chișinău măcar s-au interesat de acest subiect ?
Pănă la 2013 întreprinderea metalurgică a fost controlată în cote aproape egale de doi oligarhi – Alișer Usmanov și Renat Ahmetov. Din 2013 a rămas un sîngur proprietar rus, care a incorporat uzina în cadrul imperiul lui Metaloinvest.
În 2015 așa zis guvern din așa zisă republica transnistreană a anunțat că compania trece în proprietatea statului. Doar că din informația mea înainte de tranzacția, Usmanov a înregistrat aceste active pe o firmă din ofshor din Seychelles și a gajat uzina la unu din băncile din Federația Rusă (cel mai probabil Сбербанк). Contractul de vănzare-cumpărare cu Șevciuc a fost semnat în condițiile maximal secrete. Dar din căte cunosc, Usmanov așa și nu a primit bani pentru acțiunile văndute, utilajul rămăne în gaj și nu se știe dacă măcar formal la banca dreptul de proprietate a trecut de la Usmanov către Transnistria, dat fiind faptul că formal aceasta enclava nu este recunoscută nici de Federația Rusă. Așadar, putem să presupunem că juridic uzina pănă în ziua de azi aparține unui oligarh din anturajul lui Putin, care a nimerit sub SANCȚIUNILE dure ale occidentului și este gajată la banca, care, la fel, a căzut sub sancțiuni.
Mai mult ca atăt, întreprinderea din Răbnița se achită pentru deșeuri metalice, care se importă din UE prin intermediul băncilor din Rusia, care , la fel, sunt acum restricționate.
Pe final vă amintesc că în mai 2018 Ucraina oficial a introdus sancțiuni pe 3 ani impotriva uzinei din Răbnița. Toată lume cunoaște că în martie 2019, pe final de mandat, oligarhul Poroșenco, știind că nu mai are nici o șansă să rămănă în funcția de Președinte, la solicitarea prietenului Plahotniuc, le-a anulat sancțiunile respective. Însă , în orice clipă aceste restricții pot fi restabilite, mai ales după ce autoritățile noastre au eliberat așa zisă autorizație provizorie pentru uzina, activitatea căreia prezintă pericol potențial pentru Ucraina.
Acum aștept comentarii de la autorități statale competente. Iar cetățenii noștrii lasă să judece dacă a meritat aceasta cedarea față de regim separatist, care nu are alt cumpărator pentru energia electrică și deocamdată importă și exportă mărfuri fără achitarea impozitelor în bugetul Republicii Moldova. Mai ales că beneficiarii acestei cedări posibil sunt nu doar autoritățile din Tiraspol.
