Comisia Electorală Centrală (CEC) a constituit, în cadrul ședinței de astăzi, circumscripțiile electorale de nivelul I în cele 10 localități din țară unde, pe 29 mai 2022, vor avea loc alegeri locale noi.
Pentru alegerea unei noi componențe a consiliilor locale au fost constituite circumscripția electorală comunală Bobeica nr. 20/3, raionul Hâncești și circumscripția electorală comunală Lozova nr. 30/11, raionul Strășeni.
Pentru alegerea primarilor au fost constituite circumscripțiile electorale de nivelul I după cum urmează:
- circumscripția electorală sătească Hagimus nr. 10/15, raionul Căușeni;
- circumscripția electorală sătească Moara de Piatră nr. 14/15, raionul Drochia;
- circumscripția electorală sătească Glinjeni nr. 17/11, raionul Fălești;
- circumscripția electorală comunală Ghetlova nr. 25/13, raionul Orhei;
- circumscripția electorală comunală Horodiște nr. 26/9, raionul Rezina;
- circumscripția electorală sătească Zăicani nr. 27/28, raionul Rîșcani;
- circumscripția electorală sătească Zastînca nr. 29/35, raionul Soroca;
- circumscripția electorală sătească Tătărești nr. 30/23, raionul Strășeni.
Conform prevederilor legale, hotarele circumscripțiilor electorale corespund hotarelor unităților administrativ-teritoriale, prevăzute de Legea nr. 764/2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova.








