Site icon sinteza.org

VIDEO// Salvatorii IGSU au deblocat două autocisterne derapate de pe traseele din Vulcănești și Soroca

salvatorii igsu au deblocat doua autocisterne derapate de pe traseele din vulcanesti si soroca

Ieri, 10 aprilie, salvatorii din sudul țării au fost solicitați pentru a debloca o autocisternă. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:31.

Potrivit informațiilor, cazul s-a produs pe traseul M3 în drum spre localitatea Reni, raionul Vulcănești. Autocisterna a fost încărcată cu 23 600 litre de ulei vegetal și a derapat de pe traseul de pietriș, blocându-se în nămol. Autovehiculul risca să se inverseze din cauza poleiului, care se formase în urma condițiilor meteorologice nefavorabile.

Ajunși, salvatorii au efectuat lucrări de deblocare și tractare a autocisternei, astfel prevenind inversarea acesteia. În urma accidentului nimeni nu a avut de suferit.

Al doilea caz în care a fost necesară intervenția pompierilor a fost înregistrat în apropiere de localitatea Grigorăuca, raionul Soroca. Aici, un TIR, care nu avea încărcătură a derapat de pe traseu în șanț. La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul USP Soroca. Salvatorii au remorcat autocisterna și au efectuat cu succes tractarea camionului, îndepărtându-l de pe traseu.

Potrivit IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 23 situații de risc.

Exit mobile version