Avocatul Ion Dron se întreabă într-o postare pe Facebook, dacă nu cumva Republica Moldova s-a transformat dintr-un stat capturat, într-un stat infractor. Întrebarea acestuia survine, de la Legea 26/2022 numită pre-vetting, care oferă Președintelui Maia Sandu, împuterniciri de a forma complete de judecată la judecarea contestațiilor.
„Că această Lege este lăudată de multă lume fără să fie citită e de înțeles. Poate undeva peste ocean sau în altă parte a lumii un singur om și are toată puterea în mâna lui. În Republica Moldova însă, Constituția face o separație clară a puterilor: cel care face legi nu tot el face și justiție în stat.
Acest principiu promovat până mai ieri prin toate difuzoarele, este demolat astăzi de toată lumea venită în numele unei cauze. Numai că în numele unei cauze acționează și infractorul. El tot are argumentele lui”, a scris Dron.
Potrivit avocatului, atunci când și statul și infractorul sfidează ordinea stabilită, cei care privesc de la o parte ar putea să nu mai realizeze la un moment care este diferența.
„Să fie clar, pentru cei care aplaudă încălcarea Constituției: acolo unde încetează vigoare legilor și autoritatea celor care au datoria să le respecte, nu pot exista nici libertăți și nici siguranță pentru NIMENI. Punct.
P.S. În numele unei cauze dar fără de lege au acționat și bolșevicii, așa încât până la urmă să nu mai pună preț și pe viața omului”, a mai scris Ion Dron.
Amintim că, legea care prevede evaluarea integrității candidaților la funcția de membru în CSM și CSP, sau pre-vetting, a fost contestată la Curtea Constituțională de către deputatul BCS, Vasile Bolea. Potrivit deputatului, la elaborarea legii n-au fost luate în calcul argumentele Comisiei de la Veneția și au fost încălcate mai multe norme constituționale.
„În primul rând, prin această lege atentează la independența instanțelor judecătorești, la independența justiției în Republica Moldova, or Art.6 din Constituția RM prevede clar că există separația puterilor în stat, iar această procedură de „pre-vetting” încalcă acest principiu”, a declarat deputatul.
Potrivit lui Bolea, un mecanism asemănător a fost propus de partidul PAS în 2019 și viza alegerea Procurorului General printr-o procedură care nu era conformă Constituției. Totodată, Vasile Bolea a declarat că existența unei comisii care se va ocupa de preselecția candidaților în CSM și CSP este neconstituțională deoarece nu este prevăzută de Legea Supremă, astfel se atentează la prerogativele Adunării Generale a Judecătorilor și Adunării Procurorilor, care urmează să aleagă din rândurile sale membrii în Consiliul Superior al Procurorilor și în Consiliul Superior al Magistraturii.
BCS susține că Legea respectivă a fost votată fără a fi soluționate obiecțiile aduse de Comisia de la Veneția la proiectul de lege inițial.
Proiectul de lege care prevede evaluarea integrității candidaților la funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a fost votat în lectura a doua de către 63 de deputați.

