Actuala conducere a Ministerului Mediului, în frunte cu ministra Iuliana Cantaragiu, este una dintre cele mai neprofesioniste și netrasparente. De acest fapt se arată convins exponentul Platformei DA, Alexandr Slusari, care a ținut să acuze de implicarea ministrului PAS în jocuri obscure și târguri cu regimul separatist din stânga Nistrului.
Potrivit lui Slusari, un investitor cu capital european din România, care în decembrie 2021 a anunțat construcția în Moldova a unei uzine metalurgice cu un impact redus asupra mediului, acum este aproape să renunțe la acest proiect, iar Republica Moldova riscă să rămănă fără 14 milioane de euro investiții și fără aproximativ 250 de locuri de muncă noi.
„Acest antreprenor a rămas perplex de la faptul că guvernarea proeuropeană poate favoriza cras o întreprindere din zona grea, care nu achită nimic în bugetul național, duce o politică de concurență neloială cu încercări agresive de a monopoliza piața deșeurilor metalice din Moldova, practică contrabanda și reprezintă un pericol evident pentru securitatea economică a țării. Este o discriminare vădită a altor agenți economici din partea dreaptă a Nistrului, care pentru autorizație de mediu deseori sunt controlați luni întregi”, a scris Alexandr Slusari.
În context, politicianul se întreabă dacă organele de drept, nu ar vrea de urgență în baza informației serviciilor speciale să pornească o anchetă penală pentru a afla cum a fost desfășurat așa zisul control la uzina metalurgică la Râbnița.
„Doamna ministra, vă jucați cu focul separatismului ! Vorba clasicului trădării naționale a Republicii Moldova, politica căruia continuați să implementați”, a mai scris Slusari.
În aceeași postare, politicianul a ținut să facă referință și la deputatul PAS, Radu Marian, care potrivit lui Slusari demult ar fi pierdut firul și nu doar firul postărilor sale.
„Din momentul cănd ați exclus plafonarea marjei comerciale pentru vănzarea carburanțelor angro și ați pornit reforma halucinantă de comasare ANRE cu Consiliul Concurenței, care peste 4 luni a eșuat. Acordurile de cartel, aproape deschise, și majorările nejustificate ale prețurilor la mai multe produse sunt inclusiv rezultatul pierderii acestui fir”, a punctat Slusari.

