Site icon sinteza.org

Financial Times: Rusia și Ucraina au redactat un tratat de PACE în 15 puncte pentru încheierea războiului

mai bine de 3 ore de la inceputul negocierilor din belarus

După trei săptămâni de război, au început să apară semnale atât din partea Kievului, cât și a Moscovei că ar fi dispuse să ajungă la un compromis cu privire la statutul Ucrainei în relație cu NATO, ceea ce oferă o șansă de a se ajunge la un consens între cele două părți și ca Rusia să își oprească asaltul asupra teritoriului ucrainean, potrivit Digi24.

Ucraina și Rusia au redactat o primă versiune a unui plan de pace ce include 15 puncte, printre care încetarea focului și retragerea trupelor rusești dacă Kievul își declară neutralitatea și acceptă o limită asupra forțelor sale armate, scrie Financial Times, citând trei surse apropiate de discuții.

Acordul propus, pe care negociatorii ucraineni și ruși l-au discutat în întregime pentru prima dată luni, ar implica renunțarea Kievului la ambițiile sale de a adera la NATO și promiterea că nu va găzdui baze militare străine sau armament în schimbul protecției de la aliați precum SUA, Marea Britanie și Turcia, au declarat sursele cotidianului economic britanic. 

Este prea devreme să dezvăluie orice set de potențiale acorduri între Moscova și Kiev privind soluționarea conflictului din Ucraina”, a declarat însă miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Psekov, potrivit agenției de presă rusă RIA, într-un răspuns la informațiile publicte în Finacial Times. 

Mihailo Podoliak a declarat miercuri pentru Financial Times că orice înțelegere ar implica faptul ca „trupele ruse să părăsească teritoriul Ucrainei”.

Financial Times mai amintește că un acord din 1994 care susținea securitatea ucraineană a eșuat pentru a preveni agresiunea rusă împotriva vecinului său.

Un raport al publicației despre planul de pace între Moscova și Kiev arată doar „solicitările părții ruse”, a spus negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak.

Podoliak, consilier principal al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat că Ucraina are propriile solicitări în negocierile cu Rusia.

Singurul lucru pe care îl confirmăm în această etapă este încetarea focului, retragerea trupelor ruse și garanțiile de securitate din mai multe țări”, a adăugat el.

Negocierile devin mai realiste și la orizont a apărut speranța unui compromis

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că negocierile au devenit „mai realiste”, în timp ce ministrul rus de externe Serghei Lavrov a spus miercuri dimineață că există „speranțe privind un compromis”

Kremlinul a spus că părțile discută despre un statut al Ucrainei similar cu cel al Austriei sau Suediei, ambele membre ale Uniunii Europene care se află în afara alianței militare NATO.

Miercuri, preşedinţia ucraineană a anunţat că Ucraina a cerut „garanţii de securitate absolute” în faţa Rusiei, respingând totodată ideea unui „model de neutralitate suedez sau austriac” avansat de Moscova.

Cu toate că războiul continuă și civilii ucraineni rămân prinși în orașele bombardate de ruși, semnele unui posibil compromis au mai liniștit puțin piețele financiare. Acțiunile din Germania, cea mai mare piață pentru livrările de gaze rusești, au crescut cu 3,4%, notează Reuters.

La trei săptămâni de la invazie, trupele ruse au fost oprite la porțile Kievului, după ce au suferit pierderi grele și nu au reușit să cucerească niciunul dintre cele mai mari orașe ale Ucrainei într-un război pe care Moscova a crezut că îl poate câștiga în câteva zile, potrivit oficialilor occidentali.

Ucrainenii și-au exprimat săptămâna aceasta speranța că războiul s-ar putea încheia mai devreme decât ar fi fost de așteptat. Discuțiile urmau să fie reluate miercuri în formatul de video conferință pentru a treia zi consecutiv – prima dată când negocierile au durat mai multe de o singură zi.

„Întâlnirile continuă și sunt informat că pozițiile din timpul negocierilor sună deja mai realiste. Dar, este încă nevoie de timp pentru ca deciziile să fie în interesul Ucrainei”, a spus Zelenski într-un mesaj video din noaptea trecută.

Mai târziu, miercuri, Zelenski a spus că ucrainenii trebuie să lupte pentru „apărarea statului nostru, a vieții noastre ucrainene”, dar a spus și că este nevoie de negocieri prin care să se obțină „o pace justă, dar echitabilă pentru Ucraina, garanții reale de securitate care vor funcționa”.

Ucraina pare să fi renunțat la aderarea la NATO

Zelenski a spus marți că Ucraina ar putea accepta garanții internaționale de securitate care să nu includă obiectivul de a adera la NATO, o schimbare de retorică semnificativă din partea Kievului.

Este clar că Ucraina nu este un stat membru al NATO. Înțelegem acest lucru. Suntem oameni adecvați. Timp de ani de zile am auzit despre uși care ar fi deschise dar am auzit deja că nu putem intra. Iar acest lucru este adevărat și trebuie să îl recunoaștem”, a declarat președintele ucrainean. 

Menținerea Ucrainei în afara alianței occidentale a fost una dintre principalele cereri ale Rusiei în lunile dinainte de declanșarea a ceea ce Moscova numește o „operațiune militară specială” de dezarmare și „de-nazificare” a Ucrainei.

Negocierile nu sunt ușoare din motive evidente”, a declarat Lavrov din Rusia pentru RBC News. „Dar, cu toate acestea, există o oarecare speranță de a ajunge la un compromis”, a adăugat șeful diplomației de la Moscova. 

Ambele părți au fost foarte vagi cu privire la ceea ce ar presupune un compromis. Vladimir Medinski, negociatorul principal al Rusiei, a declarat pentru televiziunea de stat că „Ucraina oferă o versiune austriacă sau suedeză a unui stat demilitarizat neutru, dar în același timp un stat cu propria sa armată și flotă”.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns că această idee „este o variantă care se discută în prezent și care ar putea fi într-adevăr privită ca un compromis”.

Austria și Suedia au armate mici echipate pentru a coopera cu NATO. Ele sunt cele mai mari state membre UE care nu fac parte din NATO, printre care se mai numără și Finlanda, vecina Rusiei al cărei statut neutru din perioada Războiului Rece a fost respins ca model de urmat de Kiev din cauză că nu oferă suficientă protecție.

Exit mobile version