Imediat după data de 24 februarie, ziua când Rusia a început războiul din Ucraina și a invadat țara vecină, am simțit eu, dar probabil și fiecare din voi, cum aproape toată clasa politică de la Chișinău, împreună cu societatea, a făcut front comun ca să ajute miile de refugiați ce fugeau din calea războiului. A fost o mobilizare exemplară, oameni simpli, primari de toate culorile politice, autoritățile centrale, ONG-uri și mulți oameni de afaceri, și-au dat mâna și au lucrat, au transportat la Chișinău și alte locații refugiații, i-au cazat, le-au dat de mâncare, i-au îmbrăcat. Pentru puțin timp, chiar am crezut, naivul de mine, că războiul din Ucraina ne va schimba pe noi, moldovenii, dar mai ales, va schimba percepțiile clasei politice. Se pare că am greșit. Pentru că imediat cum s-a ajuns la partea financiară, la bani, au început și certurile. Războiul politic de la Chișinău a fost reluat.
Primele scântei au apărut după interviul ministrului de Externe, Nicu Popescu, acordat portalului Newsweek.com, pe data de 10 martie curent, când a declarat în premieră că per total, zilnic pentru refugiații din Ucraina veniți în Republica Moldova, se cheltuie 1 milion 100 de mii de dolari. Din această sumă, Guvernul de la Chișinău acoperă o treime, restul banilor provenind din donații și sprijin internațional. Mai târziu, Premierul a declarat că pentru fiecare refugiat, statul nostru cheltuie între 25 și 30 de dolari, dar fără prea multe explicații. Iar proasta comunicare a Nataliei Gavrilița a și născut tot felul de speculații. În plus, cum credeți, ce impresie și-a făcut un bătrân din Moldova, ce primește 1500 lei lunar, când a auzit că statul cheltuie în 4 zile pentru un refugiat, cât pentru el pe o lună întreagă? Abia ministrul Marcel Spătari a făcut un pic de lumină și a explicat că 25 de dolari per refugiat se cheltuie în prima zi, fiind aici inclus și transportul, operatorii de la vamă și alte instituții care lucrează peste program și tot așa mai departe. A explicat destul de clar totul în emisiunea lui Gheorghe Gonța. Începând cu următoarele zile, pentru fiecare refugiat, se cheltuie mult mai puțin, cam 130 de lei. Ceea ce a fost surprinzător pentru mine este că în centrele autorizate ale Guvernului sunt cazați aproximativ 10 000 de refugiați, din cei peste 103 mii rămași în țara noastră. Asta înseamnă că 9 din 10 refugiați sunt cazați în casele moldovenilor sau sunt pe cont propriu. Țin să precizez că nimeni din politicienii de opoziție nu a criticat Guvernul că ar cheltui prea mulți bani pentru refugiați, dar rând pe rând, tot mai mulți au cerut de la echipa Maiei Sandu, transparență în tot acest proces. Primul care a vorbit la subiectul dat, a fost Ilan Șor, menționând că autoritățile din Orhei de exemplu, n-au primit nici un fel de ajutor financiar sau de altă natură din partea Guvernului, autoritățile locale fiind pe cont propriu.
Pe 15 martie curent, Ion Ceban a anunțat că echipa Maiei Sandu, printr-un adevărat atac de tip raider, a trecut centrul de refugiați de la Moldexpo din gestiunea Primăriei, în gestiunea Guvernului. Natalia Gavrilița a ținut să menționeze că principalul motiv fiind PR-ul pe care Ceban și l-ar fi făcut pe seama tragediei, ceea ce ar fi un gest cinic. Este adevărat că Ceban mergea adesea la Moldexpo, probabil din motive întemeiate. Dar la fel de adevărat este că și Natalia Gavrilița, dar și Maia Sandu, alți conducători, au mers la centrul de refugiați de la Palanca, de exemplu, iar deacum încolo se vor duce și la Moldexpo. Dacă Ceban își făcea PR pe seama refugiaților de la Moldexpo, cum să înțelegem poza în care președintele Maia Sandu, fiind la Centrul de triere și cazare a refugiaților de la Palanca, a pus un lemn pe focul care măcar nu ardea? Sau Maia Sandu abia se apuca de aprins focul la care urma să fie făcută mâncarea pentru refugiați? Nu mai contează. A fost penibil, un simplu exercițiu de PR marca Vlad Filat. Lucru sesizat de multă lume care a comentat destul de acid, sau cu ironie, gestul Maiei Sandu.
Apoi, Congresul Autorităţilor Locale din Moldova, a venit cu un comunicat de presă, în care se spune că Guvernarea a dat o palmă primarilor care s-au mobilizat pentru a ajuta refugiații. Conform CALM, abia la 15 martie, Guvernul a alocat din donațiile acumulate 21, 3 milioane de lei autorităților publice locale de nivelul II. Nu primăriilor, dar Consiliilor raionale, în condițiile în care mulți reprezentanți ai acestor instituții nu s-au implicat în niciun fel în gestionarea crizei refugiaților, implicați fiind în primul rând primarii. 5. Frică-mi e că astfel de declarații și acuzații, abia urmează să vedem. Și e păcat, pentru că gestul nobil, de a ajuta vecinii ucraineni, s-a transformat la noi într-o nouă ceartă. E clar că fiecare primar, același Ceban, aceeași Natalia Gavrilița sau Maia Sandu, și-au făcut și își vor face PR pe seama refugiaților. Altfel n-ai cum la noi în Republica Moldova. Păcat doar că acești actori și actrițe, ca să respect genul, și-au dat pe față multe din frustrările personale și iată s-a început scandalul. Cu toate astea, apelul meu pentru cei care mă priviți, continuați să fiți solidari cu poporul din Ucraina, continuați să ajutați oamenii care fug din calea războiului. Dacă puteți, mergeți în continuare la punctele vamale și transportați refugiații și nu atrageți atenția la cearta politică de la Chișinău. Politicienii se duc și vin, războiul într-o zi se va termina, iar omenia de care voi dați acum dovadă, va rămâne
