Site icon sinteza.org

VIDEO// Năstase despre întrevederea Maiei Sandu cu mai mulți lideri de partide: ”SPECTACOL”

VIDEO// Năstase despre întrevederea Maiei Sandu cu mai mulți lideri de partide: ”SPECTACOL”

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), aflat la guvernare, continuă să rămână a fi izolat, iar consultarea Președintelui Maia Sandu cu liderii partidelor politice din țară la președinție, reprezintă un spectacol. De acest fapt se arată convins ex-liderul Platformei Demnitate și Adevăr (PPPDA), Andrei Năstase.

Am văzut și în continuare partidul de guvernare rămâne izolat. Am văzut acel spectacol cu consultarea clasei politice din Republica Moldova, cu penali la aceeași masă, cu agenți FSB. Unii dintre dânșii sunt anchetați penal, alții agenți ai FSB-ului”, a declarat Andrei Năstase.

În același timp, se pare că ex-liderul Platformei DA nu este mulțumit de faptul că la acea întrevedere a participat și președintele interimar al formațiunii de dreapta, Dinu Plîngău, accentuând că acesta trebuia să meargă separat la o discuție cu șeful statului și nu împreună cu ceilalți lideri de partide.

Amintim că, la sfârșitul lunii februarie curent, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat la o întrevedere cu reprezentanții mai multor partide extraparlamentare.

Conform unui comunicat al președinției, Maia Sandu le-a solicitat atunci participanților la discuție să contribuie la efortul de consolidare a societății prin respingerea și descurajarea discursului de ură și a dezinformării, care dezbină societatea. La fel, șefa statului ar fi vorbit despre necesitatea unui efort comun, inclusiv prin implicarea rețelelor de partid și aleșilor locali, pentru a oferi sprijin refugiaților, în contextul creșterii numărului acestora.

De precizat că, la întrevedere au fost prezenți liderii Congresului Civic, Partidului „Democrația Acasă”, Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, PDM, PLDM, Partidului Nostru, PPDA, Partidului Schimbării, Partidului Verde Ecologist.

Exit mobile version