La 28 februarie 2022, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a pronunțat sentința de condamnare a unui bărbat, originar din Căușeni, prin care acesta a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de circulație ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare, săvârșită în proporții deosebit de mari (art. 217/1 alin. (4) lit. d) din Codul penal), stabilindu-i conform sancțiunii normei penale enunțate, o pedeapsă sub formă de închisoare, pe un termen de 10 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită funcție în domenii farmaceutice pe un termen de 3 ani.
Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat și susținută de probele administrate în cadrul ședinței de judecată, s-a constatat că, bărbatul în cauză, acționând în calitate de co-autor, începând cu o perioadă nedeterminată de timp până în august 2017, a semănat și cultivat ilegal plante care conțin droguri.
În continuare, în scopul realizării activității sale infracționale, în vederea obținerii de profit, în august 2017 a comercializat contra sumei de 8000 lei, unui investigator sub acoperire, substanța narcotică sub formă de marijuană, în cantitate de 457, 79 grame.
Ulterior, în rezultatul perchezițiilor efectuate la domiciliul lui din Căușeni, a fost depistată și ridicată marijuană, în cantitate de 855, 93 grame.
De remarcat că, prin sentința pronunțată, instanța de judecată a dispus și nimicirea drogurilor depistate la inculpat, după ce hotărârea va deveni definitivă.
Concretizăm că, bărbatul vizat, atât la etapa de urmărire penală, cât și în instanța de judecată a pledat ca fiind nevinovat.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

