Balerinele Bogdana Alekseeva şi Lara Paraschiv, ambele din Odesa, se numără printre cei care au reușit să fugă din calea războiului și să ajungă în România. Au plecat doar cu un rucsac cu documente, cu telefoanele și încărcătoarele.
Opera Națională București anunță că s-a alăturat demersurilor de ajutorare a artiștilor victime ale războiului și le-a primit în aceste zile pe balerinele Bogdana Alekseeva și Lara Paraschiv, ambele din Odesa, cele două alăturându-se programului de studiu și repetiții al operei bucureștene.
2: Bogdana Alekseeva și-a pierdut tatăl în războiul din Donbas din 2014
Bogdana Alekseeva s-a născut și a crescut în Donețk. La 12 ani, a început studiile la Școala de Coregrafie de Stat din Belarus. Din 2019m s-a alăturat corpului de balet al Operei din Odesa.
Ea și-a pierdut tatăl în 2014, în timpul războiului din Donbas.
Acum, înainte de invazia Rusiei în Ucraina, mama ei a fost internată în spital, iar din cauza războiului Bogdana a pierdut legătura cu ea. Cu ajutorul unui prieten de origine americană, Bogdana a primit bani pentru a scăpa din Odesa în cea de-a treia zi de bombardamente și s-a urcat într-un autobuz către Moldova.
- „A trebuit sa plec din Odessa pentru ca ne au spus ca teatrul se închide, am nevoie sa continui sa dansez, visez mereu sa lucrez in diferite locuri și sa îmi extind repertoriul”, spune Bogdana.
„Am rămas fără nimic. Am lăsat în urmă prieteni și rude”
Lara Paraschiv are dublă cetățenie, canadiană și română, a studiat la Academia Bolshoi și a evoluat la Teatrul de Balet de Stat Astrakhan din Rusia, la Baletul Gelsey Kirkland din New York, Baletul Rusesc din Orlando, iar în ultimii doi ani a fost angajată a Teatrului de Balet de Stat Dnipro din Ucraina. Dnipropretrovsk este chiar lângă Harkiv și Donețk.
Ce spune Lara, despre fuga ei din calea războiului:
- „Multe vieți sunt în pericol și mă tem că teatrul în sine este în pericol, deoarece orașele de lângă Dnipro nu mai există, clădirile au fost distruse, aeroporturile au fost bombardate, mulți oameni au fost răniți, uciși sau lăsați fără case.
- Dimineața, când au sunat sirenele războiului la Dnipro, am împachetat ce am putut și am plecat.
- Am luat cu mine câțiva artiști pentru a trece granița cu Moldova împreună. Doi băieți din Kârgâstan, doi moldoveni și doi ucraineni.
- Am ajuns la hotarul Palanca pe drumuri foarte grele. Orașe liniștite, goale, se simt ca „zombieland” din cauza evacuării, străzi pline de armată și tancuri.
- La graniță am așteptat 15 ore la coadă. Linia era plină de mașini ucrainene și câțiva moldoveni. Odată ce am ajuns, au anunțat o nouă regulă prin care bărbații ucraineni între 18 și 60 de ani nu au voie să treacă granița, trebuie să se alăture armatei.
- Am stat acolo și mă uitam la familiile sfâșiate, în timp ce numai mama cu copiii puteau traversa, iar bărbații trebuiau să rămână în urmă și să se întoarcă pe jos sau cu autobuzul. Copiii plângeau, tații erau furioși.
- Nu i-au lăsat pe artiștii noștri de balet să treacă. Au trebuit să rămână în urmă în timp ce noi găseam o modalitate de a-i trece. Am vorbit cu un avocat din România care ne-a spus că pot cere azil politic doar prin intermediul Poliției de Frontieră a Moldovei, deoarece, desigur, ucrainenii nu i-ar lăsa să treacă, indiferent de scuza sau documentul pe care îl au.
- Prin azil politic am reușit să facem ca niște artiști de balet să treacă granița.
- Acum am rămas fără muncă, bani, case. Am lăsat în urmă prieteni și rude pentru a căror siguranță ne temem în fiecare minut al zilei. Am lăsat în urmă apartamente întregi cu toate lucrurile noastre de acolo. Am plecat cu toții doar cu un rucsac cu documente și încărcătoare și telefoane.
- Rușii au pus stăpânire pe multe dintre orașele de lângă Dnipro și, în curând, vor fi și acolo, ne temem că atunci când acest război se va termina, lucrurile nu vor mai fi ca înainte.
- Ucraina va trebui să se construiască din nou și va trece mult timp până când totul va fi în siguranță pentru ca oamenii să se întoarcă și să se bucure din nou de artă.”