Site icon sinteza.org

Slusari: După 6 zile de război, autoritățile pot spune tranșant unelor lucruri pe nume, ci nu cu jumătate de gură?

Exponentul Platformei Demnitate și Adevăr, Alexandr Slusari, a venit cu o adresare către autorități în calitate de cetățean, nu politicean.

Mai exact, într-o postare pe o rețea de socializare, Slusari se arată deranjat de comunicarea celor de la putere cu societatea, făcând referire la mesajul recent al ministrului de Externe, Nicu Popescu, privind faptul că Republica Moldova nu are instrumente pentru sancționarea Federației Ruse.

Potrivit lui Slusari, după 6 zile de război, autoritățile ar putea spune tranșant unelor lucruri pe nume, ci nu cu jumătate de gură, așa cum a fost în prima zi.

„Măcar acele, care deja au fost exprimate de lumea civilizată la toate niveluri, la care noi pe bune vrem să aderăm. Că se produce o agresiunea militară din partea Rusiei față de țara vecină. Vecină cu ei și cu noi. Că invazia militară se întămplă cu multiple elemente de genocid, ceea ce nu poate fi justificat cu nici un argument geopolitic. Că în secolul XXI o țară cu complexul imperialist a generat în centru Europei o catastrofă umanitară. Că suntem solidari cu poporul ucraniean, care este victima acestei invaziei”, a scris Alexandr Slusari.

În context, acesta a ținut să accentueze că dacă cineva de la putere crede că „aceasta tăcere a mielor ne-ar salva în situația cănd forțele ruse vor ieși la hotarul cu Transnistria și cineva și-a aminti că suntem un stat neutru, atunci vă greșiți amarnic.”

Amintim că, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a declarat ieri că Republica Moldova va păstra aceeași decizie luată în 2014 față de sancțiunile împotriva Rusiei.

Deciziile privind impunerea unor sancțiuni contra Federației Ruse nu sunt decizii simple. Aceste decizii sunt complicate, dificile, pentru state mult mai puternice, mult mai prospere, cu mai multe alternative pentru funcționarea economiei acestor state decât Republica Moldova”, a spus Popescu.

Potrivit acestuia, „din 2014, după anexarea ilegală a Crimeei, în RM s-a luat decizia de a nu alinia Republica Moldova la sancțiunile europene sau americane introduse contra Rusiei. Noi menținem această linie”.

VEZI ȘI: Politolog: Pentru o țară mică și vulnerabilă ca Moldova, aderarea la sancțiuni nu este cea mai optimă decizie

Exit mobile version