Site icon sinteza.org

Șoferii simt ”vremurile bune”. O nouă SCUMPIRE a carburanților

motorina

Carburanții se vor scumpi de mâine din nou. Reprezentanții Agenției Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) au emis o notă prin care anunță că au stabilit pentru ziua de joi, 24 februarie, prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard.

Potrivit noilor tarife, benzina A95 va costa mâine cel mult 24 de lei și 30 de bani per litru, cu 8 bani mai mult decât azi. De asemenea, un litru de motorină se scumpește cu 6 bani și va costa cel mult 21 de lei și un ban.

Justificările ANRE:

„Constatăm că evenimentele din regiune care s-au produs în ultimele zile au avut un efect direct asupra cotațiilor internaționale la petrol și, în consecință, asupra prețurilor la produsele petroliere derivate din acesta. Astfel, încă la sfârșitul săptămânii precedente, prognozele preliminare privind prețurile la carburanți arătau o perspectivă de temperare a creșterilor și de o eventuală diminuare, fapt care s-a reflectat inclusiv în prețurile maximale în ușoară descreștere stabilite de către ANRE. Cu regret, începând cu data de 21.02.2022, degradarea situației din Ucraina a declanșat brusc o creștere masivă a cotațiilor la produsele petroliere și alte resurse energetice.

Conform experților internaționali, „tensiunile geopolitice din Europa de Est … au agitat piețele și au împins cotația barilului de petrol până la aproape 100 de dolari. Un eventual conflict în Ucraina sau sancţiunile impuse Rusiei ar putea afecta livrările de materii prime precum petrol, gaze naturale, aluminiu şi grâu.

Creşterea cererii şi diminuarea stocurilor globale de petrol şi produse petroliere au alimentat şi ele tendinţa de apreciere, în condiţiile în care livrările suplimentare … se prelungesc”, explică ANRE.

Exit mobile version