Site icon sinteza.org

Persoanele care vor invoca violarea drepturilor omului în regiunea transnistreană vor fi atrase la răspunderea penală

Persoanele care vor invoca violarea drepturilor omului în regiunea transnistreană vor fi atrase la răspunderea penală

La 15 februarie 2022, presupusul procuror general al regiunii transnistrene a prezentat la Tiraspol o inițiativă privind sancționarea penală a persoanelor care vor depune către instituțiile constituționale[1] și internaționale plângeri sau cereri referitoare la cazurile de abuz sau încălcarea drepturilor omului, săvârșite de către reprezentanții structurilor și administrației de facto, informează PromoLEX.

Astfel, oricare adresare inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau Comitetele ONU ar putea fi sancționată penal în stânga Nistrului. Administrația de facto de la Tiraspol intenționează să pedepsească cu până la 7 ani privațiune de libertate persoanele care depun plângeri  sau cereri împotriva acțiunilor reprezentanților administrației de facto.[2]

”Proiectul de lege” completează presupusul cadru legal actual din acest teritoriu al R. Moldova, care și așa prevede sancțiuni disproporționate, inclusiv privațiune de libertate pentru persoanele ce îndrăznesc să critice acțiunile sau inacțiunile reprezentanților administrației de facto din stânga Nistrului.[3]

CtEDO a constatat în 34 de hotărâri din cele 51 pronunțate până la 31 decembrie 2021, încălcarea art. 6 și/sau 13 din Convenție. Adică în peste 66,6% din hotărârile existente astăzi pe cauzele transnistrene, reclamanții nu au avut parte de un proces echitabil, fie nu au beneficiat de un remediu efectiv la nivel local pentru protecția drepturilor lor. Prin acest ”proiect de lege”, administrația de facto nu doar că ignoră în mod evident aceste cifre și realități, dar își consolidează sistemul represiv, având drept scop, pe de o parte, păstrarea fenomenului de impunitate totală în teritoriile controlate și descurajarea populației de a sensibiliza problemele cu care se confruntă și în final de a se adresa după ajutor sau protecție instituțiilor și instanțelor constituționale și internaționale.

De remarcat că, inițiativa acestui ”proiect de lege” aparține presupusului procuror al regiunii transnistrene, care de fapt a fost identificat drept responsabil de anumite fapte ce încălcă drepturilor omului în cel puțin 5 hotărâri ale CtEDO.

În contextul obligațiilor pozitive ale autorităților constituționale ale R. Moldova, precum și în contextul angajamentelor internaționale, ce revin Guvernului R. Moldova, partenerilor internaționali, misiunilor diplomatice și organizațiilor de protecție a drepturilor omului, inclusiv Misiunea OSCE din Moldova, Asociația Promo-LEX solicită:

Exit mobile version