Contestația blocului comuniștilor și socialiștilor privind declararea stării de urgență în energetică a fost declarată inadmisibilă de Curtea Constituțională. O decizie în acest sens, care este definitivă și nu poate fi suspusă niciunei căi de atac, a fost luată ieri, 22 februarie și publicată astăzi pe site-ul oficial al curții. Potrivit deciziei, „sesizarea în cauză nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond”. Socialiștii s-au declarat nemulțumiți de decizie, consideră că CC continuă „să se discrediteze și este fidelă principiului ”dublelor standarde”, transmite Replica Media.
În decizia publicată de Curte, se spune că „autorii sesizării nu și-au motivat sesizarea raportându-și argumentele la unul sau mai multe drepturi fundamentale sau la alte prevederi constituționale care pot fi examinate în mod separat. Critica lor s-a bazat doar pe articole care nu au o aplicabilitate de sine stătătoare” și într-un final, judecătorii au declarat sesizarea inadmisibilă.
Decizie Curtea Constituțională by Sinteza on Scribd
Într-o postare pe pagina sa de facebook, secretarul executiv al PSRM, Vlad Bătrîncea a criticat decizia Curții. „Socialiștii consideră că prin asemenea decizii Înalta Curte continuă să se discrediteze și este fidelă principiului ”dublelor standarde”. Or, anterior, în baza acelorași temeiuri și principii, magistrații au declarat ca fiind neconstituțională anunțarea în martie 2021 a stării de urgență pentru două luni, la inițiativa PSRM”, a scris Bătrîncea.
Amintim că, la solicitarea Guvernului, Parlamentul Republicii Moldova a instituit, la 20 ianuarie, stare de urgență la nivel național, pentru un termen de 60 de zile, în contextul situații excepționale de pe piața gazelor naturale.
Nu este prima oară când autoritățile de la Chișinău instituie stare de urgență în sectorul energetic. Parlamentul a aprobat pe 22 octombrie, cu votul majorității, Stare de urgență pentru 30 de zile, după ce s-a înregistrat un deficit de gaze pentru luna octombrie de 33 la sută, iar presiunea gazelor din sistemul de aprovizionare a ajuns sub limită.
Pe 24 ianuarie, reprezentanții Blocului Comuniștilor și a Socialiștilor au mers la sediul Curții Constituționale unde au contestat decizia Parlamentului de a declara Stare de Urgență în Energetică pe un termen de 60 de zile.
Comuniștii și Socialiștii spuneau că acest termen nu este justificat și că ar ascunde alte motive reale.
„Deputații BCS au specificat că scopul principal al instituirii stării de urgență a fost necesitatea achitării până la data de 21 ianuarie, către ”Gazprom”, a 50% din plata pentru consumul de gaze din ianuarie curent, precum și acordarea posibilității întreprinderii ”Moldovagaz” să amâne termenul de achitare a TVA. Dat fiind că, în aceeași zi ”Moldovagaz” și-a executat obligația, scopul instituirii stării de urgență a fost atins și epuizat”, se arată într-un comunicat al PSRM.

