Site icon sinteza.org

VIDEO// Vot de neîncredere pentru noul consilier prezidențial, Dorin Recean: Acest lucru înseamnă corupție. Maia Sandu ar trebui să-l demită

dorin recean ar fi participat la o intalnire secreta cu procurorul general suspendat alexandr stoianoglo

Prezența și existența lui Dorin Recean în Consiliul Suprem de Securitate și în funcția de consilier prezidențial al Maiei Sandu, lasă loc de interpretări, neîncredere și dubiu. Despre acest fapt a relatat liderul AUR Moldova, Vlad Bilețchi, într-o intervenție live pe pagina sa de Facebook.

Aflându-se în fața Președinției Republicii Moldova, politicianul a ținut să dezvăluie că a depus un demers pentru verificarea integrității lui Dorin Recean, ex-ministrul de Interne în Guvernul Filat, care conform unei interceptări audio, cerea șefului FISC din acea perioadă, să nu verifice anumiți agenți economici, ceea ce constituie componentele infracțiunii ”trafic de influență”.

„Înverzește nu doar natura, nu doar copacii și iarba, dar înverzește și Republica Moldova pentru că prea mult și prea mulți colegi de-a lui Filat, revin sau apar în funcții publice și acest lucru este grav și bănuitor(…) Am depus un demers prin care-i cer în mod oficial, respectuos, doamnei Președinte, Maia Sandu, să verifice integritatea domnului Recean. Ținând cont de faptul interceptării audio în care Recean fiind fostul ministru de Interne, îi cerea fostului șef al Serviciului Fiscal de Stat, să intervină în privința unor anumiți agenți economici de care spunea el ”eu răspund de ele”, adică își asuma răspunderea pentru ele într-un mod direct”, a relatat Bilețchi.

În context, Bilețchi a îndemnat-o pe Maia Sandu să se informeze pe marginea acestui subiect și să-l demită în regim de urgență pe noul său consilier.

„Acest lucru este grav, înseamnă corupție, înseamnă trafic de influență și este inacceptabil. Asemenea oameni în funcții publice, compromit acest val imens de încredere acordat actualei guvernări pentru a combate corupția și pentru a lupta, pentru curățarea Republicii Moldova de oligarhi, de bandiți și de hoți, de care suntem sătui până peste cap. Cer doamnei Președinte să ia act de acest lucru și să-l demită în regim de urgență pe domnul Dorin Recean”, a mai spus Vlad Bilețchi.

Exit mobile version