Presedintele raionului Drochia, Alexei Vasilean, a venit cu cifre șocante într-o postare pe canalul său de Telegram. Mai exact, acesta a ținut să publice cifrele exorbitante pe care trebuie să le achite Spitalul Raional din Drochia împreună cu Centrul Medicilor de Familie, pentru consumul de gaz natural.
În același timp, acesta a ținut să facă comparație între sumele care au fost primite pentru lunile decembrie și ianuarie, pentru anii 2020-2021-2022.
Astfel, Vasilean a ținut să informeze că:
La 31 Decembrie 2020 – suma pentru consumul de gaz era de 206 271,79 lei;
La 31 Decembrie 2021 – suma pentru consumul de gaz a ajuns deja la 472 373,42 lei.
La 31 Ianuarie 2021 – suma pentru consumul de gaz era de 224 194,07 lei;
La 31 Ianuarie 2022 – suma pentru consumul de gaz a ajuns deja la 677 227,83 lei.
Amintim că, cetățenii achită un tarif de 15 lei și 18 bani, cu TVA inclus, pentru un metru cub de gaze naturale. ANRE a aprobat recent prețul final de 14 lei și 06 bani fără TVA, ceea ce constituie 15 lei și 18 de bani cu TVA inclus pentru un metru cub de gaze naturale, tarif care a fost afișat în facturi din ianuarie.
Începând cu 1 ianuarie curent R. Moldova achită cu 200 de dolari mai mult pentru mia de metri cubi de gaze naturale livrată de Gazprom. Astfel, pentru luna ianuarie, prețul pentru gazul importat de gigantul rus constituie 646 de dolari pentru o mie de metri cubi.

