Doi americani au avut parte de surpriza vieții lor în momentul în care au descoperit opere de artă, vechi de decenii și imense, într-o clădire pe care o renovau. Ceea ce părea a fi un simplu proiect de restaurare s-a transformat într-un efort de a proteja două picturi murale de 18 metri lungime.
Un cuplu care renova o casă veche de 115 ani a descoperit două picturi murale imense
Planurile de renovare ale unui cuplu au fost date peste cap când au vrut să transforme o clădire istorică într-un bar, într-un mic oraș din Washington. Nick și Lisa Timm au achiziționat clădirea din Okanogan, situată la aproximativ patru ore est de Seattle, la sfârșitul anului 2021. Săptămâna trecută, cei doi au descoperit picturi murale imense pictate pe pânze, de-a lungul pereților nordici și sudici.
Operele erau ascunse în spatele pereților
Pe măsură ce tencuiala s-a desprins, cuplul a dat de o pictură murală uriașă – care se întindea pe 18 metri lungime și 6 metri înălțime – înfățișând un lac, cabane și copaci. Proprietarii au găsit operele în jurul orei 5 seara și au lucrat la ele 12 ore. Echipa de muncitori a mai rămas încă patru ore, pentru a dezveli restul lucrării de artă.
Au cumpărat clădirea istorică, pentru a o transforma într-un bar
Familia Timm s-a mutat înapoi în Okanogan în 2021, pentru a avea grijă de tatăl lui Nick, care a fost diagnosticat cu cancer pulmonar. După ce a murit în septembrie, un prieten de familie le-a spus cuplului despre oportunitatea de a cumpăra clădirea istorică.
Datând din jurul anului 1907, clădirea a servit drept cinematograf, sală de biliard și chiar patinoar de luptă cu cocoși, potrivit lui Nick.
Șoc și surpriză în același timp
Planul cuplului a fost să transforme spațiul de 3.000 de metri pătrați într-un bar și loc de adunare pentru comunitate, bazându-se pe experiența lui Nick în conducerea barurilor și restaurantelor din Olympia.
După marea descoperire a familiei Timm, Societatea istorică Okanogan County a reușit să dezgroape o bucată dintr-un ziar din 1915 care dezvăluie planul original pentru picturile murale. Un artist local urma să picteze operele Teatrului Hub de la acea vreme.
Lucrările de renovare ar putea dura până la mijlocul verii
Acum, acel peisaj panoramic va fi îndepărtat cu precauție, renovat și reagățat. Nick a spus că unele secțiuni ale picturilor murale au infiltrații mari de apă, de aceea vrea să fie restaurate cât mai repede posibil. Probabil va fi un proces costisitor. Cuplul a creat o pagină GoFundMe, unde să primească sprijin din partea comunității.
Familia Timms sperase să-și deschidă barul renovat până la sfârșitul lunii martie, însă planurile le-au fost date peste cap odată cu găsirea picturilor murale. Lucrările ar putea dura până la mijlocul verii. Operele vor fi piesele de rezistență ale clădirii, iar restul spațiului va fi umplut cu alte obiecte istorice. Familia lui Nick a trăit în zonă de secole, așa că multe dintre articole au fost transmise din generație în generație. Alte suveniruri au fost donate de comunitate. Iar viitorul loc de întâlnire al orașului Okanogan are deja un nume: Red Light Bar, un local brăzdat de lumină roșie.

