Site icon sinteza.org

România, gata să primească zeci de mii de refugiați din Ucraina: Avem o zonă de rezervă

romania gata sa primeasca zeci de mii de refugiati din ucraina. avem o zona de rezerva 2

În cazul unei eventuale invazii ruse în Ucraina, țara noastră ar putea primi zeci de mii de refugiați ucraineni. Anunțul a fost făcut de ministrul Apărării, Vasile Dîncu. El a speficicat că, în situația unui conflict militar, un număr mare de oameni ar putea fugi din calea războiului, iar una dintre destinațiile lor ar fi România. Ce plan are țara noastră în acest sens.

România, gata să primească zeci de mii de refugiați din Ucraina

Se vorbește din ce în ce mai des în ultima vreme despre izbucnirea unui conflict în Ucraina, în contextul în care Rusia a concentrat trupe la graniță încă de acum câteva luni. Ministrul român al Apărării, Vasile Dîncu, a declarat că există o îngrijorare cu privire la degradarea situației pe fruntul din estul Ucrainei, însă nu putem ști cu siguranță dacă va fi vorba despre un conflict.

El a precizat că este greu de anticipat ce se va întâmpla, mai ales că vorbim despre un sistem politic „supercentralizat”, unde decizia este a unui singur om. Dîncu a adăugat că România ar trebui să fie pregătită să facă față unui val de imigranți, în cazul în care Ucraina va fi atacată de Rusia.

Un sondaj realizat recent arată că încrederea românilor în NATO a crescut față de anul trecut. 70,3% dintre românii chestionați cred că NATO ar apăra România, în cazul izbucnirii unui război între Rusia și Ucraina. Peste trei sferturi dintre respondenți sunt de părere că România nu trebuie să iasă din NATO, în timp ce 18,7% au spus că ar trebui să iasă.

Exit mobile version